„Rabla“ a dus piaţa auto la maximul ultimilor şase ani

Autor: Bogdan Alecu 19.07.2016
Amânarea din aprilie până la jumătatea lunii iunie a programului Rabla a determinat o adevărată explozie a vânzărilor de maşini luna trecută, avansul fiind susţinut aproape în totalitate de persoanele fizice.
 
Vânzările de maşini au urcat luna trecută cu 24% faţă de perioada similară a anului trecut, la aproape 12.600 de autoturisme noi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Mai mult, acesta este cel mai mare volum atins după iunie 2010, când s-au livrat aproape 13.900 de maşini noi. Pe de altă parte, din cauza declinului de 21% înregistrat din cauza întârzierii programului Rabla de luna trecută, per total, la nivelul primei jumătăţi a anului, vânzările de maşini au urcat cu numai 6%, la aproape 48.500 de unităţi.