Un român a murit în urma atacurilor de la Nisa. Mama şi copilul sunt în viaţă, dar spitalizaţi

Autor: Alexandra Marcu 19.07.2016

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat în cursul acestei zile decesul unui român în urma atacului de la Nisa. Copilul şi soţia acestuia sunt în viaţă, dar se află internaţi în spitalul din Nisa.

Autorităţile franceze au confirmat decesul bărbatului dispărut în urmă cu câteva zile în timpul atacului de Ziua Naţională a Franţei.

Procedura de identificare a bărbatului a fost efectuată de către autorităţile franceze, cu sprijnul

Procedura de identificare a corpului neînsufleţit al victimei de cetăţenie română, efectuată de către autorităţile franceze, s-a finalizat în urmă cu puţin timp, cu sprijinul autorităţilor române.

Soţia şi copilul acestuia au fost identificaţi printre răniţi, iar în acest moment se află internaţi în două spitale din Nisa, iar starea acestora s-a îmbunătăţit, a transmis MAE prin intermediul unui comunicat de presă.