Românii încep să petreacă tot mai multe vacanţe în ţară. Bugetul mediu: 460 de lei

Autor: Mihaela Pascari 26.07.2016
Vacanţele pe litoral, cu precădere în staţiunile Mamaia, Vama Veche, Jupiter, dar şi cele din staţiuni montane precum Bran, Predeal, Sinaia, Poiana Braşov sunt printre opţiunile preferate de angajaţii români care au posibilitatea de a-şi alege astfel de beneficii din partea angajatorilor.
 
„În ultimele trei luni solicitările de pachete de vacanţe au crescut de aproape patru ori faţă de primele luni ale anului, mulţi dintre angajaţi lăsându-şi bugetul de beneficii primit de la angajator să se acumuleze pe mai mult de două luni pentru a-l putea cheltui pe un weekend sau o săptămână de vacanţă în România. Valoarea medie a pachetelor de vacanţă anul acesta este de 460 de lei, dar au fost clienţi care au cheltuit şi 6.170 de lei pentru o vacanţă din bugetul de beneficii“, a spus Stelian Bogza, commercial director şi cofondator al BenefitOnline.ro, o platformă online care le permite angajaţilor să îşi aleagă beneficiile dorite în limita bugetului oferit de angajator.