Rezervele valutare ale BNR au urcat cu 12% într-un an la 32,6 mld. euro

Autor: Anelis Baciu 02.08.2016

Banca Naţională a încheiat luna iulie cu rezerve valutare în valoare de 32,6 mi­liarde de euro, în creştere cu 930 mil. euro faţă de nivelul atins în luna iunie.

Comparativ cu nivelul atins în luna iulie a anului trecut, rezervele valutare sunt mai mari cu 3,5 mld. euro, adică o creş­tere de 12%, potrivit datelor BNR. În iulie au avut loc intrări de 1,17 mld. euro, reprezentând alimenta­rea contu­lui Comisiei Europene (983 mil. euro), mo­dificarea rezervelor mi­ni­me în valu­tă constituite de in­sti­tuţiile de credit, ali­men­tarea conturilor Ministe­rului Fi­nan­ţelor Publice. Ieşirile s-au ridicat la 237 mil. eu­ro şi au reprezentat modifi­ca­rea rezer­ve­lor minime în valută consti­tuite de insti­tu­ţiile de credit, plăţi de rate şi do­bânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.