Bilanţul exploziei de la Iaşi a crescut la 2 morţi şi 11 răniţi

Ziarul Financiar 01.08.2016

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi, Nicolae Pralea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că şase răniţi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" din Iaşi.

Cele şase persoane au suferit arsuri şi intoxicaţii.

De asemenea, cinci răniţi au fost evaluaţi la faţa locului, dar nu a fost nevoie de transportarea acestora la spital.

"Sunt undeva, în total, 11 victime, apelul a fost primit la ora 20.21, pe strada Văscăuţeanu, o explozie, o acumulare de gaze", a spus purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi.

Potrivit acestuia, din cele şase victime transportate la spital, patru sunt femei cu vârste cuprinse între 55 şi 82 de ani.

De asemenea, Nicolae Pralea a declarat că şi soţia bărbatului găsit iniţial mort a fost găsită fără suflare, sub dărâmături, astfel că bilanţul exploziei a crescut la doi morţi.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Loredana Covalschi, a declarat că reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii vor efectua o expertiză.

Explozia urmată de un incendiu a avut loc la un bloc de locuinţe situat lângă seminarul catolic "Sfântul Iosif" Iaşi, în zona "Copou".