​Băncile fac primii paşi înapoi de la darea în plată şi divizează România: cea mai mare bancă reduce avansul la 25% pentru creditele acordate pentru achiziţia imobilielelor din oraşele mari ale României

Autor: Liviu Popescu 02.08.2016

BCR, cel mai mare jucător din sistem, a decis să diminueze avansul necesar pentru creditele imobiliare de la 35% la minimum 25% dar doar pentru imobilele ipotecate din oraşele mari ale României precum Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, sau Constanţa.

Astfel, banca face primii paşi înapoi de la darea în plată, cel mai controversat act normativ din istoria postdecembristă a României, care a determinat bancherii să-şi arate colţii şi să înăsprească condiţiile de creditare ipotecară. Darea în plată, care permite stingerea datoriei prin predarea cheii imobilului către bancă, a intrat în vigoare pe 13 mai.

BCR a decis pe 9 mai să majoreze avansul la creditele ipotecare de la 15% la 35%. Banca nu vinde credite în euro.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, declara în mai pentru ZF că are o analiză în lucru pe sistemul bancar. Iar asta în condiţiile în care unele bănci care au decis majorare avansului fac parte din Asociaţia Română a Băncilor şi este posibil să se fi înţeles între ele pentru acelaşi avans.