Immofinanz a achiziţionat 26% din CA Immo, un acord care va crea un grup cu active de peste 1,2 mld. euro în România

Autor: Bogdan Alecu 03.08.2016

Immofinanz a finalizat achiziţia a aproape 25,7 milioane de acţiuni (reprezentând o participaţie de aproximativ 26%) ale CA Immobilien Anlagen AG de la Terim Limited (Cipru) şi a patru acţiuni nominative CA Immo de la O1 Group Limited (Cipru). Tran­zacţia a fost încheiată ieri, iar pre­ţul de cumpărare al pa­chetului este de aproxi­mativ 604 mil. euro. Astfel, per total, CA Immo este evaluată la peste 2,3 mld. euro, cu toate că are un portofoliu evaluat la 3,7 mld. euro.

„Am îndeplinit toa­te condiţiile premer­gă­toare în cel mai scurt timp posibil şi am obţinut aprobările necesare de la autorităţile din domeniul concurenţei din şase ţări. Această achiziţie creează baza pentru fuziunea celor două companii într-unul dintre cele mai importante grupuri imobiliare din Europa. Portofoliile acestora se completează reciproc foarte bine şi ne aşteptăm la sinergii substanţiale şi la o creştere a atracti­vităţii noului grup pe piaţa de capital – ceea ce va aduce beneficii pentru acţio­narii ambelor companii“, a declarat Oliver Schumy, CEO al Immo­finanz. Cele două companii deţin în Bucureşti la un loc aproape 300.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri, respectiv 13% din piaţa de office din Capitală, iar portofoliul include Iride Business Park din Pipera şi Europe House din Piaţa Victoriei.