Ateneul Român şi Marea Frescă/ de Ziarul de duminică

Nicolae Şt. Noica – Ateneul Român şi constructorii săi. Editura Vremea, Asociaţia Kultura. Cuvânt-înainte de academician Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. Ediţie îngrijită de Silvia Colfescu.

Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de când Academia Română a fost înfiinţată de către Societatea Literară, care la rândul ei s-a născut din Societatea Ateneul Român. În 1865 un grup de oameni de mare valoare creează Societatea Ateneul Român, unde urma să se ţină o serie întreagă de conferinţe pentru publicul larg, ca să educe masele. Acţiunea a fost foarte apreciată şi s-a simţit nevoia construirii unui local propriu. Un mare om de cultură, Constantin Esarcu, împreună cu un alt intelectual, Scarlat Rosetti, şi-au propus să construiască un Ateneu. Scarlat Rosetti dă 200.000 de lei aur donaţie prin testament, din banii proprii, dar mai era nevoie de încă vreo 500.000 de lei. Cei doi au hotărât să facă o loterie, s-au dus la Guvern şi Ion C. Brătianu a aprobat loteria. Omul se ducea, cumpăra un bilet, dar putea să câştige. Şi în felul ăsta s-au strâns 780.000 de lei aur, cu care s-a pornit proiectul, s-a executat în 2 ani toată structura de rezistenţă cu toate finisajele interioare şi s-a lăsat locul acesta pentru frescă. La acea vreme, această construcţie s-a făcut cu echivalentul de astăzi a 8 milioane de euro.

„Acest proiect este opera unui cunoscut arhitect francez, Albert Galleron. Dar Albert Galleron vine şi face o anumită formă a cupolei. Iar marii noştri ingineri care au analizat proiectul au spus: nu, hai să facem cupola mai mare, mai largă, mai elevată, că e mai frumoasă. Şi a rezultat ce avem astăzi datorită românilor, care au intervenit. S-a făcut această construcţie, deci în timp de numai doi ani. Iar constructorul a fost un domn Dobre Nicolau, pe care puţină lume îl mai aminteşte. Şi ca să vedeţi ce a mai făcut omul ăsta, Hotelul Bulevard, Biserica Domniţa Bălaşa, Liceul Gheorghe Lazăr şi spun doar câteva dintre construcţiile pe care le-a realizat acest om”, a arătat fostul ministru al Lucrărilor Publice la lansarea albumului.   

Clădirea a început să prindă contur la 26 octombrie 1886, când în prezenţa Regelui Carol I şi a membrilor fondatori ai societăţii s-a pus piatra de temelie a Ateneului Român. Cu acel prilej, în 1886, s-a întocmit şi un act de fundare care a fost pus în fundaţie şi în acelaşi timp s-a înscris acest document pe două plăci de marmură fixate în rotonda Ateneului, spre aducere aminte. În furia sa de a distruge tot trecutul ţării, regimul comunist le-a înlăturat brutal în anii 1950.

Astăzi, după 65 de ani, am avut şansa să le descoperim într-un subsol al Ateneului în bună parte deteriorate. Sperăm la un act de dreptate, de repunere pe locul lor în măsura posibilităţii de restaurare. Iar pentru a cunoaşte istoria acestui edificiu încercăm să o prezentăm.

După ce problema fondurilor şi a locului a fost rezolvată, comisia pentru executarea localului, spre a urgenta lucrările, a reţinut anteproiectul prezentat de arhitectul francez Albert Galleron. Pe acesta îl supune însă expertizei unei comisii formate din nume de rezonanţă ale vieţii noastre tehnice: arhitectul-inginer Alexandru Orăscu, primul director al Şcolii de constructori de poduri şi şosele, autorul localului vechii Universităţi din Bucureşti, arhitectul-inginer Ion Mincu, fondatorul curentului cunoscut de specialişti sub denumirea de neoromânesc, arhitectul-inginer I.N. Socoloescu, unul dintre fondatorii Şcolii superioare de arhitectură din Bucureşti; inginerul-arhitect Grigore Cerkez (1850-1927), profesor la Şcola de poduri şi şosele şi la Şcoala superioară de arhitectură, şi inginerul N. Cucu Starostescu, inginer-şef al Municipalităţii oraşului Bucureşti la sfârşitul veacului al XIX-lea. Pentru nu a mai întârzia lucrările, comisia pentru executarea palatului se întruneşte la 20 iunie 1886: numirea arhitectului C. Băicoianu ca architect diriginte; darea în licitaţie numai a construcţiei de roşu (lucrările de roşu  au fost date spre execuţie antreprenorului Dobre Nicolau, din Bucureşti). Lucrările au fost executate într-un ritm foarte alert, astfel că, la 10 noiembrie 1887, erau terminate lucrările de zidărie, acoperiş, tencuieli, închideri laterale, tâmplărie ferestre, geamuri. La 14 februarie 1888, ciclul de conferinţe anuale s-a deschis în noul local, într-o sală mică de la parter, căci sala cea mare nu era încă terminată în interior.

„Acceptând, cu plăcere fireşte, să prefaţez noua carte scrisă de profesorul Nicolae Noica, fost coleg în Guvern, în anul 2000, când îndeplineam un mandat de Prim-Ministru – scrie academician Mugur Isărescu –, nu aveam cum să nu mă opresc cu deosebit interes asupra unui nume: arhitectul Albert Galleron. Un nume ce avea să statornicească o legătură peste veacuri între înălţarea Palatului Ateneului Român şi cea a Palatului Vechi al Băncii Naţionale, în acelaşi timp istoric.

Banca Naţională şi Ateneul Român. Sau Ateneul Român şi Banca Naţională. Sunt două construcţii monumentale, dintr-un lung şir de construcţii monumentale, dovedind că tot ce se întâmplase atunci, în a doua parte a secolului al XIX-lea, este astăzi istorie adevărată.

Voi nota, aici, un fapt cu adevărat reprezentativ pentru calitatea proiectelor de arhitectură. Numeroşi arhitecţi şi constructori, astăzi, sunt impresionaţi de un detaliu privind performanţele în domeniul acusticii din cele două palate. E un fapt cunoscut: acustica Ateneului este perfectă. Cum perfectă este şi acustica în actuala Sală de Marmură a Băncii Naţionale, unde iniţial era Sala Ghişeelor. Numai că aici perfecţiunea este specifică funcţiilor iniţiale ale acestei săli. Acelaşi arhitect ce asigurase, la Ateneul Român, o calitate înaltă a acusticii, a „blocat” acustica în Sala Ghişeelor de la BNR, pentru ca datele bancare confidenţiale, discutate la un ghişeu, să nu fie auzite la ghişeele apropiate.”

La albumul Ateneul Român şi constructorii săi mai colaborează şi arhitect Cristina Ţurlea – capitolele despre Albert Galleron şi Constantin Băicoianu.

Pliantul Marea Frescă a Ateneului Român

În completarea albumului, pliantul Marea Frescă a Ateneului Român oferă publicului ocazia de a înţelege şi aprecia mai bine scenele impresionantei fresce care decorează Sala Mare a Ateneului. Pliantul conţine, pe lângă un cuvânt al acad. Mugur Isărescu, şi o introducere, imaginea desfăşurată pe circa 3 metri a Marii Fresce a Ateneului Român. Credem că este prima oară când se publică un asemenea pliant.