F64, cel mai mare retailer foto-video: Urmează creşteri de preţuri pentru produsele Canon, Tamron, Sony şi Voigtlander, cel mai probabil din 15 august

Autor: Adrian Seceleanu 04.08.2016

Canon, Tamron, Sony şi Voigtlander, unele dintre cele mai mari companii active pe piaţa de echipamente foto-video, îşi vor majora în această lună preţurile, impactul urmând să fie resimţit şi în România după epuizarea stocurilor actuale de produse, conform unui anunţ al F64.ro, cel mai mare retailer de profil de pe piaţa locală.

“Din 1 august, unii dintre cei mai mari jucători de pe piaţa foto - video au anunţat o majorare a preţurilor, care va afecta şi oferta F64. Magazinul nostru a fost informat deja de companiile Canon, Tamron, Sony şi Voigtlander, dar estimăm că şi alţi jucători din acest domeniu vor aplica modificări preţurilor în următoarea perioadă”, conform mesajului publicat pe blogul F64.

Compania estimează că noile preţuri vor fi aplicate cel mai probabil de la jumătatea acestei luni. “F64 va menţine preţurile pentru produsele aflate în stoc, iar actualizarea acestora va fi realizată odată cu prima aprovizionare. Estimarea este că actualul grafic al preţurilor va fi menţinut până pe 15 august, dar nu este o dată fixă, ci este influenţată de ritmul vânzarilor. Actualele modificari în oferta partenerilor vin odată cu creşterea constantă a yenului în raport cu euro şi dolarul american şi cutremurul din aprilie din Japonia”.

F64 Studio, cel mai mare retailer de echipamente foto - video de pe piaţa locală, estimează că va înregistra în acest an o creştere a vânzărilor de 15%, dublă faţă de cea înregistrată în 2015, chiar dacă piaţa de echipamente foto - principalul segment pe care acţionează compania, continuă să scadă.