Percheziţii la locuinţa lui Radu Mustăţea, fost preşedinte al directoratului Astra

Ziarul Financiar 11.08.2016

Poliţiştii fac, joi dimineaţa, trei percheziţii în Bucureşti, la locuinţele unor persoane suspectate de spălare de bani şi delapidare, una dintre acestea fiind Radu Mustăţea, fost preşedinte al directoratului Astra, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Potrivit sursei citate, percheziţii sunt şi la sediul companiei de asigurări.

"Din cercetări a reieşit că, două dintre persoanele bănuite, având funcţii de conducere în cadrul unei societăţi de asigurări, ar fi avizat şi aprobat, în interesul lor, dar şi pentru persoane apropiate acestora, plata unei despăgubiri de aproximativ 915.000 de lei, pentru un eveniment asigurat în baza unei poliţe de asigurare complexă a locuinţei, eveniment care, în realitate, nu s-ar fi produs", anunţă Poliţia Română într-un comunicat de presă.

Mai exact, în anul 2010, perioadă în care Radu Mustăţea era preşedinte al directoratului Astra, ar fi cumpărat o casă cu 370.000 de euro pentru care ar fi încheiat o poliţă cu aceeaşi valoare. Ulterior, ar fi declarat un eveniment fictiv, impunându-se astfel despăgubiri, au declarat surse judiciare. Potrivit aceloraşi surse, în calitate de director al companiei şi-ar fi aprobat despăgubirea de 370.000 de euro, banii fiind viraţi în două tranşe în contul soacrei sale.