„Imigranţii ar putea fi o soluţie pentru deficitul de forţă de muncă, dar dacă mă întrebaţi ce prefer, cu siguranţă v-aş spune că prefer repatrierea românilor

Autor: Adelina Mihai 13.08.2016

Pentru a atrage investiţii în România, o soluţie poate fi aducerea de forţă de muncă din alte ţări: Ucraina şi Republica Moldova sunt surse bune de recrutare, consideră unii specialişti. Şeful Adecco spune că aceasta ar fi o soluţie de moment, care nu ar avea un efect pozitiv pe termen lung deoarece rămân pe tapet alte probleme, cum sunt cele de infrastructură, de exemplu.

„Imigranţii nu vor fi mai ieftini decât resursa locală. Trebuie să atragem imigranţi cu educaţie care lucrează în industrii cu valoare ridicată, nu forţă de muncă brută. Ei pot veni din apropierea noastră – Serbia, Moldova, poate chiar Rusia, sau mai de departe, cum ar fi India. Atragerea specialiştilor care au posturi garantate aici şi salarii peste medie nu face decât să păstreze şi să aducă în România noi investitori care plătesc bine“, arată Florin Godean.

Aceasta ar fi o situaţie benefică pentru toată lumea, pentru că nu trebuie să se teamă nimeni că vor veni aici „zeci de mii de IT-işti indieni care să mănânce pâinea politehniştilor“. Rezolvarea pe termen lung a crizei de angajaţi stă în orientarea strategică spre produsele cu valoare adăugată mare. Companiile îşi vor permite astfel să plătească salarii mai bune, consumul va creşte, lucru care va antrena cererea pentru servicii şi produse mai sofisticate.

În plus, este posibil ca unii imigranţi să aibă probleme de adaptare în România, cred angajatorii. „Imigranţii ar putea fi o soluţie, dar dacă mă întrebaţi ce prefer, cu siguranţă v-aş spune că prefer repatrierea românilor şi nu o spun doar din patriotism, ci datorită faptului că în ţările non-UE cultura muncii diferă de cea din UE, iar acest lucru ar putea genera mari probleme“, a adăugat Olga Savaniu de la Premium-AEROTEC.