Piaţa auto. Logan şi B-Max urcă în topurile vânzărilor de maşini la nivel european

Autor: Bogdan Alecu 17.08.2016

Ford B-Max a revenit pe locul trei în segmentul mo­no­volumelor mici la nivel european, iar Logan a câştigat o poziţie, urcând pe locul 15 în clasa mică, cele două reprezentând totodată şi surprizele pieţei auto europene, în contextul în care monovolumele mici, din care şi mo­delul produs de americani la Craiova face parte, au pierdut teren în faţa noilor crossovere.

Pe segmentul maşinilor de teren de segment mic, Dacia Duster ocupă cea mai bună clasare - locul patru în topul celor mai bine vândute modele, poziţie pe care a înregistrat-o şi anul trecut. Mai mult, vânzările SUV-ului produs la Mioveni au urcat cu opt procente în prima jumătate a acestui an, la peste 74.000 de maşini. Totodată, producţia sa a urcat cu aproape 20% în acelaşi interval, la aproape 104.000 de unităţi, în condiţiile în care modelul este vândut şi în afara Uniunii Europene.

Sandero, care la începutul anului a venit pe piaţa vest-europeană cu transmisia robotizată, şi-a păstrat poziţia a şaptea în clasa mică cu peste 91.200 de maşini vândute, în urcare cu 14% faţă de perioada similară a anului trecut, depăşind inclusiv Skoda Fabia, lansată la începutul lui 2015 pe piaţa europeană.