Globalizarea face bursele emergente mai corelate cu S&P500

Autor: Alexandru Zărnoeanu 22.08.2016
Un indice al Bloomberg care calculează nivelul de corelare între indicele bursier american S&P500, care cuprinde 500 cele mai mari companii americane după capitalizare, arată că bursele lumii devin din ce în ce mai corelate una cu alta, în special când vine vorba de corelarea dintre pieţele emergente şi pieţele avansate. În S1, 88% dintre bursele lumii au mers în aceeaşi direcţie cu S&P500, comparativ cu 82% acum un deceniu, deoarece pieţele emergente sunt mai deschise investitorilor şi nu mai sunt izolate de restul lumii. Dacă pieţele europene sunt în continuare puternic corelate, cele din zona Golfului Persic evoluează din ce în ce mai mult în acelaşi sens cu cele americane. Gradul de corelare a crescut şi în Asia, în China fiind de cinci ori mai mare, dar a evoluat negativ în America Latină pe fondul prăbuşirii preţurilor la materii prime, bursele acelor state fiind dominate de companii din energie. Printre pieţele emergente mai puţin corelate se numără Indonezia şI Turcia, în timp ce bursele din Maroc, Tanzania şi Malta sunt printre pieţele negative corelate cu S&P500. În cazul bursei de la Bucureşti, indicele de corelare a crescut de cinci ori în zece ani.