Allianz-Ţiriac: Patru din zece camioane de transport aflate în circulaţie provoacă daune
Companiile deţinătoare de autoutilitare de peste 18 tone asigurate RCA la Allianz-Ţiriac au plătit în prima jumătate a anului, în medie, o primă anualizată de 7.500 de lei. Din această categorie, cele care au activităţi de transport au avut prima medie de aproximativ 9.300 de lei, în timp ce pentru cele cu activităţi de construcţie, producţie sau pentru alte regii autonome prima medie a fost în jur de 5.500 de lei, potrivit informaţiilor transmise de companie cu privire la activitatea Allianz-Ţiriac pe clasa de asigurări RCA.
„La nivelul portofoliului Allianz-Ţiriac, pentru camioane de mare tonaj, prima medie anualizată aferenta perioadei ianuarie-iunie a.c. a fost de 7.500 de lei, în condiţiile în care acestea înregistrează cea mai mare frecvenţă şi cea mai ridicată severitate a daunelor“, a spus Remi Vrignaud, directorul general al Allianz-Ţiriac.
Nivelul primelor individuale poate varia, însă, destul de mult, în funcţie de o serie de factori ce determină profilul de risc. Astfel, de exemplu, pentru calculul primei de asigurare, Allianz-Ţiriac ţine cont atât de caracteristicile vehiculului (masa maximă autorizată), cât şi de obiectul de activitate al societăţii ce deţine respectivul vehicul, potrivit explicaţiilor transmise de asigurător.