Promisiunea unui ministru din Guvernul Cioloş, după ce a văzut coada de la Permise

Autor: Gândul 22.08.2016

Ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandru, a anunţat că, la începutul lunii septembrie, Guvernul va prezenta un nou pachet de legi privind administraţia, cu scopul reducerii birocraţiei şi eliminării cozilor de la ghişee.

"La începutul lunii septembrie urmează să ieşim cu un nou pachet de simplificare. (...) Cea mai mare muncă (...) în acest moment este la colegii de la Ministerul Afacerilor Interne, (...) pentru că tot acolo sunt cele mai mari lucruri aşteptate, promise, şi încercăm (...) nu populist, ci de o manieră realistă să luăm nişte decizii în continuare", a declarat, vineri seara, Violeta Alexandru, la Realitatea TV.

Ministrul a mai spus că, dacă doreşti cu-adevărat, poţi găsi soluţii în loc să sari peste rând, făcând astfel referire la preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.