Misiune imposibilă pentru premierul Italiei: atingerea ţintei de creştere economică

Premierul italian are nevoie de un ritm alert de creştere economică în cea de-a doua jumătate a acestui an pentru a-şi atinge ţinta, un avans de 1,2% în 2016. Economiştii spun că acest lucru nu se va întâmpla, lansând prevestiri rele pentru Renzi şi zona euro în general.

În condiţiile în care Renzi are în faţă un referendum în toamnă care i-ar putea decide viitorul politic, economia în stagnare şi băncile copleşite de credite neperformante complică şi mai mult situaţia. În timp ce declinul preţurilor petrolului, deprecierea euro şi stimulentele fără precedent ale Băncii Centrale Europene au ajutat economia italiană să iasă anul trecut din cea mai îndelungată recesiune de la cel de-al doilea război mondial, procesul de redresare nu are şanse să continue.

„Rata potenţială de creştere a Italiei este tot zero, dacă nu uşor negativă”, afirmă Raffaella Tenconi, economist la Wood & Co. “Companiile sunt în conti­nuare prea îndatorate, profita­bilitatea este foarte scăzută, iar econo­mia în general este într-o situaţie dificilă, fără independenţă fiscală sau de politică monetară“.

Deocamdată, guvernul lui Renzi îşi menţine proiecţia de creştere pe 2016 lansată în aprilie, în pofida stagnării economiei în trimestrul doi.

Referendumul din noiembrie se profilează rapid drept un test al popularităţii premierului de 41 de ani, cu un şomaj care a crescut neaşteptat la 11,6% în iunie şi o criză bancară care i-a pus pe investitori pe jar. Renzi a anunţat că va demisiona dacă rezultatul nu va fi unul favorabil.

Ca a treia mare economie a zonei euro, Italia stă de asemenea în calea eforturilor regiunii de a obţine o creştere dinamică, sustenabilă.

Stagnarea Italiei în trimestrul al doilea a evidenţiat rolul Germaniei de pilon al zonei euro. Economia germană a avansat cu 0,4% în perioada respectivă, de două ori mai rapid decât se anticipase, trăgându-şi forţa din cererea internă pe fondul unui şomaj la un minim record şi salarii în creştere.

PIB-ul italian ar trebui să avanseze cu 1,3% în semestrul al doilea pentru ca ţinta lui Renzi pe 2016 să fie atinsă, potrivit calculelor Bloomberg. Acesta ar fi cel mai rapid ritm din 16 ani şi ar marca o accelerare majoră pentru o economie care se luptă să-şi revină dintr-o perioadă record de scădere.

Fabio Fois, economist la Barclays, spune că nu se aşteaptă la o astfel de creştere. Acesta anticipează continuarea unei “redresări modeste şi fragile”, în timp ce “obstacolele derivând din volatilitatea pieţelor financiare şi perspectivele politice interne instabile ar putea afecta sever cererea internă”.

Ministrul de finanţe Pier Carlo Padoan a admis pe 12 august că proiecţia de creştere de 1,2% pentru 2016 “va fi pusă sub semnul întrebării” de efectele Brexitului, ameninţării terorismului la nivel internaţional şi fluxul de migrantţi. Padoan va emite o nouă estimare luna viitoare.

Datoria publică italiană a atins 2,25 mii de miliarde de euro în iunie, în timp ce creditele brute neperformante ale băncilor locale au totalizat 360 miliarde de euro. Performanţa slabă a economiei ţării va complica probabil eforturile lui Renzi de a obţine undă verde din partea UE cu privire la cheltuieli.

Pentru a reaprinde o creştere solidă, guvernul ar dori să menţină deficitul la 2,4% din PIB în 2017, în loc să pună presiune pe economie pentru a-l reduce la 1,8% după cum s-a convenit cu UE. Italia are nevoie de un raport deficit/PIB de peste 2% pentru a face posibil un buget expansionist, declara recent ministrul adjunct de finanţe Enrico Morando.

“Nivelul de flexibilitate bugetară necesară pentru relansarea economiei Italiei nu este de ordinul zecimalelor, ci al procentelor întregi, undeva în jurul celor 5 procente din PIB permise de UE altor ţări ca Spania”, afirmă Alberto Bagnai, profesor de economie la Universiyatea Gabriele d’Annunzio din Pescara.

Bagnai consideră că sunt necesare salarii mai mari pentru funcţionarii publici şi investiţii sporite în infrastructură, cât şi cheltuieli în creţtere în domeniul serviciilor medicale şi educaţiei.

“Astfel s-ar produce o foarte necesară redresare economică şi în ultimă instanţă o reducere a raportului datorie/PIB. “Strategia scăderii datoriei prin reduceri bugetare a eşuat în mod clar”, arată Bagnai.