Expunerea băncilor s-a redus în primul semestru cu circa 2 mld. euro, în principal pe termen lung

Datoria externă a băncilor a scăzut cu aproape 50% comparativ cu vârful din decembrie 2008.

Datoria externă a băncilor - care include liniile de finanţare acordate de acţionarii străini filialelor locale pe termen scurt şi lung - a continuat tendinţa descendentă în primul semestru din 2016, reducându-se cu aproape 2 mld. euro faţă de sfârşitul anului trecut, până la 13 mld. euro. Scăderea comparativ cu nivelul din iunie 2015 a fost de 2,3 mld. euro.

Declinul datoriei externe a băncilor a fost determinat, surprinzător, în prin­cipal de reducerea expunerii băncilor pe ter­men lung, după ce în anii de criză cele mai afectate de procesul de dez­inter­mediere au fost finanţările pe termen scurt.

România a scăpat de pericolul unor re­trageri dezordonate ale finanţărilor ban­care pe parcursul ultimilor ani, însă tendinţa de reducere a expunerilor este evi­dentă, iar procentul ajustării a devenit consistent.

Comparativ cu vârful de aproape 25 de miliarde de euro atins de datoria exter­nă a băn­cilor în decembrie 2008, scă­derea este de circa 50%. Evoluţia dato­riei externe a băncilor este legată şi de evoluţia creditării în România. Procesul de dezintermediere a avut o tendinţă ascen­dentă accentuată inclusiv ca ur­mare a absenţei cererii eligibile de cre­dite în valută în România şi a creşterii economisirii interne.

Seismele care au zdruncinat zona euro, cu tot cu prevestirile catastrofice privind colapsul monedei unice, au presat băncile occidentale să-şi ajusteze drastic expunerile pe regiune în anii de criză şi să facă delimitări din ce în ce mai dure între ţări în funcţie de anumite conjuncturi. Totodată, băncile-mamă au fost presate în ultimii ani să-şi reducă expu­nerile în contextul cerinţelor de capital din ce în ce mai severe şi a reglementărilor mai stricte privind lichiditatea pe pieţele de origine.

Stocul de datorie pe termen lung, care se stabilizase în jurul a 15-16 mld. euro în 2009-2012 şi apoi a intrat pe un trend descendent, s-a diminuat în pri­mul semestru cu 1,3 mld. euro, după ce pe parcursul anului trecut a scăzut  cu încă 2,7 mld. euro. Această evoluţie poa­te să indice o opţiune din ce în ce mai clară a băncilor-mamă de a retrage la scadenţă, respectiv de a nu mai reîn­noi liniile de finan­ţare acordate în trecut băn­cilor locale.

Datoria externă pe termen lung a băncilor a coborât la finele lunii iunie la 8,7 mld. euro, după ce la sfârşitul anului trecut ajunsese la 10 mld. euro.

Şi datoria externă pe termen scurt a băncilor a scăzut în primul semestru cu circa 570 mil. euro comparativ cu nivelul de la finele anului trecut. Datoriile pe termen scurt pot fi rostogolite în interiorul aceluiaşi grup.

Scăderea datoriei pe termen scurt poate să indice faptul că nu s-au reorientat în mare parte surse atrase pe termen lung către scadenţe mai scurte.† Faţă de vârful istoric din decembrie 2008, soldul acestor linii de finanţare a înregistrat o ajustare puternică.

Datoria externă pe termen scurt a fost principala vulnerabilitate care a trimis România în corzi la sfârşitul anului 2008.

Datoria externă totală pe termen scurt, care reprezintă împrumuturile luate din străinătate de stat, bănci şi companiile private şi care trebuie returnate în următoarele 12 luni, s-a apropiat în primul semestru de 19 mld. euro şi a ajuns să reprezinte aproximativ 61% din rezerva valutară a BNR. La sfârşitul primului semestru rezerva valutară a BNR era de 31,7 mld. euro.

Raportul dintre datoria externă pe termen scurt şi rezerva de valută este departe de vârful de aproximativ 90%, atins în noiembrie 2008, când analiştii străini avertizau că BNR ar risca să îşi epuizeze întreaga rezervă dacă ar încerca să acopere ieşirile de valută, în eventualitatea unei sistări a finanţării străine. Acest scenariu i-a speriat atunci pe investitori, care s-au retras din România, în timp ce speculatorii au pariat pe o depreciere abruptă a leului.

O parte importantă a datoriei externe pe termen scurt rămâne în contul băncilor, care în anii de boom aduceau fonduri de la băncile-mamă din străinătate pentru a finanţa acordarea de credite pe plan local. Finanţările pe termen scurt erau preferate datorită costurilor foarte mici, ceea ce conferea un avantaj în lupta pentru cotă de piaţă. Cea mai mare parte a capitalurilor băncilor - fonduri de nivel 1 - sunt în România sub forma capitalului subscris şi vărsat, care nu poate fi în principiu retras, fiind posibilă doar retragerea împrumuturilor subordonate - capitaluri de nivel doi - care sunt în proporţie mai mică faţă de fondurile de nivel 1.

Băncile străine îşi păstraseră relativ constante liniile de finanţare acordate filialelor din România până la începutul anului 2012, când a expirat acordul Vienna Initiative privind menţinerea expunerilor principalelor grupuri bancare prezente pe piaţa locală.

Procesul de dezintermediere a forţat băncile să atragă mai multe resurse locale, depozitele de la clientelă fiind în ascensiune. Creşterea depozitelor şi subţierea portofoliilor de credite au ajutat băncile să-şi reechilibreze raportul credite/depozite. Acest raport urcase la 125% în perioada de boom economic pe fondul preferinţei subsidiarelor de bănci străine pentru credite în valută acordate din resursele ieftine atrase de la băncile-mamă. În ultimii ani bancherii au discutat despre mutarea creditului, cel puţin a celui de retail, pe lei.

Datoria externă totală a făcut anul trecut un pas înapoi după creşterea înregistrat? în anii de criză, coborând spre 90,9 mld. euro. în primăvara anului 2013, datoria externă depăşise pragul de 100 mld. euro. Reducerea datoriei externe a venit pe fondul ajustărilor din sectorul privat, care şi-a pl?tit datoriile, dar şi ca o consecinţă a diminuării deficitului bugetar şi a rambursării unor sume importante din împrumutul uriaş luat de stat de la finanţatorii externi în 2009, sumele îmrprumutate de la FMI fiind rambursate integral.