BNR poate răsufla uşurată. Ritmul de creştere a creditării în lei s-a domolit

Autor: Claudia Medrega 25.08.2016

Împrumuturile pentru populaţie au avansat cu 29%, în timp ce la companii creşterea este de doar 4,4%.

Creditele în lei au continuat să crească în iulie, până la un nou maxim istoric de 119,5 mld. lei, însă ritmul de creştere a înceti­nit, atât în cazul împrumu­tu­rilor pen­tru populaţie, cât şi pe segmentul companii.

Datele BNR indică o creştere a creditului negu­vernamental în lei cu 15,7% an/an în iulie faţă de 16,2% an/an în iunie.

Împrumuturile în lei acordate persoane­lor fi­zice au avansat cu 29% faţă de aceeaşi pe­rioa­dă a anului trecut, iar soldul a ajuns la 61,2 mld. lei, ascensiunea temperându-se după mai mul­te luni în care ritmul de creştere a fost pes­te 30%. În cazul companiilor, creş­te­rea cre­di­tării a fost de doar 4,4%, faţă de iulie 2015, la 58,3 mld. lei. Unii analişti anti­ci­pea­ză şi pentru pe­ri­oada următoare înce­ti­nirea rit­mului de creş­tere şi pe segmentul retail şi pentru corporate.

Finanţările acordate în lei prin inter­me­diul programului Prima casă au contribuit la accelerarea împrumuturilor în monedă naţională în acest an. Ascensiunea creditelor în lei în acest an a fost favorizată şi de scă­derea dobânzilor la minime istorice în urma pro­gramului de relaxare monetară derulat de BNR. Banca centrală a redus de şase ori dobânda-cheie din toamna anului 2014 până anul trecut, la minimul istoric de 1,75% pe an. Pe lângă dobânzile aflate la minime istorice, şi creşterea încrederii consumatorilor în econo­mie pe fondul avansului venitului disponibil a susţinut creditarea în lei.