Companiile energetice de stat de pe bursă stau cu un miliard de euro cash în lipsă de idei de investiţii şi de competenţă managerială

Autor: Roxana Petrescu 25.08.2016
Companiile din energie se odihnesc pe perne de cash. Funizorii de echipamente caută protecţie în insolvenţă sau peste graniţe.


Cele mai mari cinci com­panii energetice listate de stat sau în care statul are în continuare un cu­vânt greu de spus aveau la finalul primului semestru 4,39 mld. lei (972 mil. euro) bani cash în conturi, cu 23% mai mult decât la fi­na­lul anului trecut, acumularea de li­chi­dităţi fiind în cele mai multe cazuri aso­ciată şi cu o lipsă de creativitate în ceea ce priveşte proiectele de investiţii.

De asemenea, se pune problema inclusiv a competenţei managementu­lui acestor companii, lipsit de ambiţie, în condiţiile în care firme similare din regiune s-au extins puternic, inclusiv în România.

Pe lângă această sumă, ElectricaTrans­gazTranselectricaNuclearelec­tricaRomgaz, campionii statului din ener­gie pe bursă, mai „ocrotesc“ sume im­portante în depozite sau obligaţiuni, investiţii stabile, dar care aduc recom­pense pe măsura riscului asumat.

Grupul Electrica, cel mai puternic jucător din domeniul distribuţiei şi fur­nizării de energie electrică, a terminat primul semestru al anului cu 1,2 mld. lei (271 mil. euro) în conturi sub formă de nu­merar, cu 37% mai mult decât la fi­na­lul anului trecut, compania având alte 1,7 mld. lei (389 mil. euro) plasate chib­zuit în de­pozite sau obligaţiuni. În timp ce o po­ziţie forte pe cash poate fi un in­diciu al unei activităţi sănătoase, ast­fel de com­panii fiind foarte ape­ti­sante din punc­tul de vedere al pre­luă­rilor, banii ne­chel­tuiţi pot fi şi o dovadă a inca­pacităţii manage­men­tului de a găsi opor­tu­nităţi de inves­tiţii. Aparent, în cazul Elec­trica lipsa de inspiraţie ţine de mai bine de doi ani de zile, de la lis­tarea din 2014. Compania ar trebui să anun­ţe săptămâna viitoare dacă şi-a găsit un nou CEO, după ce fostul şef a fost debar­cat înainte de încheierea man­da­tului, dar evită să spună dacă ter­menul va fi respectat.

Romgaz şi Transgaz, companii stra­tegice din domeniul gazelor naturale au la rândul lor poziţii forte pe cash. Pro­blema este că la Romgaz bugetul de in­ves­tiţii din primul semestru al anului a fost la jumătate faţă de S1 2015, timp în care pro­duc­ţia de gaze a companiei s-a diminuat cu 20%. Romgaz spune însă că şi-a înde­pli­nit obligaţiile asumate în faţa Agen­ţiei Naţionale pentru Resurse Mi­ne­rale, aşa că nu a mai avut niciun rost să-şi de­pă­şească nivelul stabilit mai ales când oricum consumul scade.

Transgaz şi-a propus pentru anul acesta investiţii de 722 mil. lei, dar a reli­zat numai 5,23% din buget, biro­cra­ţia fiind unul dintre factori.

Între timp, companiile din dome­niul echipamentelor şi serviciilor ener­getice intră pe capete în insolvenţă, ulti­mul exemplu fiind cel al Prospecţiuni.