La judecata banilor

Banii, instrumentul ce trebuie sa masoare Lumea au devenit obiectul si materia acestei lumi, generand diferente culturale ce ne marcheaza in viata de zi cu zi. In tarile precum Romania, unde marea majoritate a cetatenilor nu au resursele minime pentru a trai decent, prosperitatea este zguduita de multe contradictii.

Pe de o parte, se explica societatii prin intermediul mass media ca prosperitatea este degradanta, oferindu-ni-se drept exemple unele din persoanele care s-au imbogatit dupa caderea comunismului. Ne sunt prezentate astfel toate problemele societatii actuale ca o consecinta a acestor imbogatiri si a oamenilor politici stigmatizati de incompetenta.

Mai mult decat atat, inaltii reprezentanti ai Statului si ai Administratiei Publice sunt platiti cu salarii mici. Se refuza chiar ideea analizarii si alinierii remunerarii lor la nivelul standardelor europene, perpetuandu-se astfel la nesfarsit una din cauzele majore ale coruptiei.

In acelasi timp, parca pentru a bloca accesul talentelor in Companiile de Stat, sunt elaborate pachete legislative ce limiteaza remuneratiile lunare ale top managementului la maxim 6 salarii medii sectoriale.

Periodic, se organizeaza (ad-hoc sau planificat) suplicii mediatice legate de remuneratiile unor lideri romani din Administratie, Banci sau din Companiile de Stat sau Private. Pe de alta parte, se creeaza in opinia publica perceptia suspectarii de furt sau abuz a celui mic mic succes antreprenorial sau profesional, descurajand astfel initiativele si responsabilitatea individuala.

Nu am vazut insa decat foarte rar sa fie privita cu suspiciune sau sa se discute in presa despre remuneratiile si averile antreprenorilor straini sau ale conducatorilor straini ai multinationalelor, care in marea lor majoritate vin in Romania la niveluri de remuneratie si standarde de viata mult mai ridicate decat in tarile lor de origine.

Multi din expatii straini din Romania nu mai vor sa plece de aici pentru ca o duc foarte bine, fac ce vor, le creste prosperitatea si nivelul de trai, in timp ce multi din romanii talentati sunt obligati sa plece in strainatate, pentru ca lor li se ofera salarii « la nivelul pietei locale ».

« A fi sarac la Paris, inseamna sa fii sarac de doua ori. » spunea Zola. A fi sarac intr-o tara ca Romania, tara cu cel mai ridicat ritm de crestere din Europa in momentul de fata, inseamna de fapt sa mori in fiecare zi.

Atunci cand un popor renunta sa castige bani in propria sa tara si sa se bucure de beneficiile generate de acestia, inseamna ca isi doreste oarecum sa renunte si la propria identitate si ca nu mai are incredere in propriile resurse. Aici am ajuns ?

Lucrurile stau altfel in alte societati. Ce ne deosebeste fundamental? Care este impactul acestor fenomene in lumea politica si de business ?

In America, parca cei bogati sunt iubiti de Dumnezeu. Mai mult decat atat, Republica Imperiala pare sa stabileasca o legatura de sacralitate intre dolar si natiune : « In God we trust » / « Credem in Dumnezeu » sta scris pe fiecare bancnota verde.

Aceasta sacralitate ii permite sa « cumpere Lumea pentru a-i da libertate si justitie », dupa cum spunea Woodrow Wilson si sa faca din dolar o problema a intregii lumi.

Sacralitatea este intarita si de simetria si similitudinile ce exista intre bancnotele verzi, oricare ar fi valoarea acestora. Pretuirea trecutului este data de prezenta portretelor unor personalitati ale istoriei americane.

Contradictie totala fata de moneda europeana, desacralizata prin trecerea identitatilor nationale sub o masca abstracta. Se incearca de fapt scoaterea in evidenta a unei vointe de constructie a unui ansamblu politic prin transfigurarea si diluarea popoarelor si culturilor ce-l formeaza.

In Franta, codurile sunt foarte importante. Oameni foarte bogati afiseaza in mod voit austeritate pentru a nu starni invidie : se imbraca simplu, merg la birou cu masini vechi si ieftine, asteptand weekendul pentru a se desfata in castelele si masinile de lux pe care le tin departe de ochii celor multi.

In Franta, afisarea apartenentei sociale in afara unor coduri foarte precise este considerata lipsa de educatie si chiar vulgara. Cu titlu de exemplu, in familia Bettencourt, actionar principal al Grupului l’Oreal, si una din cele mai bogate familii din Franta, nu se discuta niciodata despre bani.

Francezii sunt in schimb recunoscuti ca avand bugetul pe cap de locuitor cel mai ridicat din Europa pentru vacante, mese la restaurante si activitati culturale. In Romania, majoritatea banilor se indreapta catre consum, in special produse alimentare (nevoi de baza). In timp ce in Romania, a trai pare sa fie o corvoada, in Franta este foarte raspandita o adevarata Arta de a Trai (« l’Art de Vivre à la Française »).

In Statele Unite exista a adevarata obsesie pentru apararea loialitatii conjugale. In SUA femeile sunt invatate sa nu aiba incredere in barbati, ce sunt catalogati a fi violenti si brutali, in timp ce in Franta derapajele carnale sunt integrate intr-o mult mai larga si mai complexa conceptie despre viata.

Dupa Pascal Bruckner, « americanii inlocuiesc suspiciunea fata de erotism cu o pofta nelimitata pentru castig » si arata cum la americani, cupiditatea este indicata (« greed is good ») si trebuie afisata.

Daca ai bani, inseamna ca ai reusit si toata lumea trebuie sa stie acest lucru. El citeaza dealtfel in ultima sa carte « Intelepciunea banilor » (« La sagesse de l’argent ») un articol aparut in presa franceza la sfarsitul anilor ’80 : « In America oamenii isi arata banii de care dispun asa cum isi arata maimutele sexul. Cine il are mai mare ? ». 

Acest gen de comportament pare sa-si fi gasit echivalentul si in Romania, unde masina a devenit un adevarat simbol de reusita sociala, asemanator cu armurile si caii ce erau afisati de clasa dominanta in Evul Mediu.

Atitudinea pe care romanii au capatat-o fata de bani in ultima perioada pare sa ne apropie mai mult de cultura americana decat de culturile latin-europene la care ne revendicam atat apartenenta.

In timp ce in Europa Statul are un rol social foarte important, in Statele Unite nu exista o grija deosebita pentru cei nevoiasi.

I se atribuie lui Milton Friedman, Premiul Nobel in Economie care i-a inspirat dealtfel pe multi din economistii nostri de elita cu teoriile sale monetariste, o afirmatie zguduitoare : « Cel mai important lucru pe care-l putem face pentru cei saraci este sa-i lasam in pace. »

Asa o fi ? Aici trebuie sa ajungem? Eu cred ca trebuie sa ne intoarcem la Keynes, dar acesta este un alt subiect pe care as dori sa-l tratam intr-un alt cadru. Pana atunci poate ca ar fi bine sa le oferim miliardarilor nostri ce au « probleme de constiinta »  solutiile pe care le-au gasit doi bogatasi americani (John Rockfeller si Andrew Carnegie) catalogati de « hoti » la sfarsit de secol XIX : activitatile filantropice. Asa s-ar intelege ca puterea pe care o genereaza banii ar trebui sa se transforme inainte de toate intr-o datorie civica. Dar filantropia nu trebuie sa devina un business cu alte mijloace. A oferi este o adevarat arta, ce nu cere nici recunoastere, nici contraserviciu. Satisfactia este data doar de placerea de a face placere.

Ceea nu avem noi, ceea ce ne deosebeste insa fundamental acum fata de alte mari natiuni sunt patriotismul mesianic si religiozitatea constiintei nationale, dorinta de a ne adresa lumii cu un mesaj eliberator, capacitatea de a ne mobiliza si a fi solidari in momente dificile.

Italienii, francezii, americanii, rusii, chinezii, germanii, spaniolii, englezii, austriecii, israelienii, elvetienii, olandezii … stiu sa faca acest lucru. Daca vrem sa iesim din complexul servitorului frustrat pe care il avem de multa vreme, ar fi bine sa ne gandim la ce spunea Rousseau : « Banii pe care ii posedam sunt instrumentul libertatii, cei pe care-i ravnim sunt instrumentul servitutii. » Romania are resurse enorme. Ce ne impiedica sa le gestionam bine si in folosul nostru ?

In timp ce la noi incercam sa fixam bariere suplimentare pentru cei care vor sa faca politica si sa candideze la alegeri, sa deslusim ce este lobby-ul si ce este traficul de influenta sau abuzul in serviciu, in America, printr-o decizie a Curtii Supreme, companiile si sindicatele sunt abilitate sa finanteze campaniile electorale.

In felul acesta s-a formalizat un secret de Polichenelle existent in lumea capitalista de multa vreme: banii influenteaza factorul politic. Dar influenta banilor era si mai apriga inainte.

Sa ne amintim cum se faceau rascumpararile de ostateci in Evul Mediu, cum si-a cumparat tronul imparatul Carol Quintul, cel mai mare print al Renasterii, cum era platita eliberarea de pacate prin indulgentele papale, cum timp de sute de ani casatoria nu era decat o tranzactie comerciala, cum erau « vanduti » de regimul lui Ceausescu compatriotii nostri sasi si evrei samd…

Atitudinea fata de capital si bani creeaza alte contradictii intre stanga si dreapta politica in tarile occidentale. Spre exemplu, la dreapta, deschiderea liberala fata de inovatie si tehnologie este stopata de conservatorismul ce genereaza reguli din ce in ce mai stricte pe linie de religie, apararea familiei, moralitate.

Neputandu-se bloca regulile pietei, sunt blocate instinctele individuale. Cei de stanga fac exact invers: stopeaza instinctele economice pentru a elibera instinctele individuale.

Dar nu trebuie sa consideram ca traim intr-o dictatura a banilor. Nu este totul de vanzare si nu totul are un pret. Este fara pret ceea ce ne este drag peste masura si pentru care ne-am da viata. Pasiunile umane si credinta pe care o punem in ceea ce facem sunt mai puternice decat orice.

 Pentru o persoana cu pasiuni si credinte mari, o avere modesta este suficienta. Banii sunt o promisiune ce necesita o analiza profunda, ce ne obliga sa ne intrebam pana unde avem nevoie de ei si cu ce scop. Nimeni nu are o atitudine univoca fata de bani : cei care spun ca ii detesta, ii venereaza in secret. Cei care sunt imbatati de farmecul lor si puterea pe care o pot genera, ii supraestimeaza.

Florin Luca este absolvent al Ecole Speciale Militaire de Saint-Cyr şi a lucrat în Franţa pentru Societe Generale, iar în 2015 a plecat de la conducerea departamentului de resurse umane din cadrul grupului KazMunayGas Internaţional (grup care include operaţiunile locale ale Rompetrol), unde a stat un an şi jumătate. În prezent este Preşedinte al FinAnge Conseil.