Vis pentru eoliene: de două zile turbinele ţin producţia de energie în spate

Autor: Roxana Petrescu 26.08.2016

Ieri, la ora 15:46, mai bine de 25% din producţia de energie locală era asigurată de eoliene, turbinele, alături de panourile solare şi de centralele pe biomasă asigurând o treime din producţie.

Locul secund era ocupat de hidrocentrale, urmate de cărbuni şi de cele două reactoare de la Cernavodă.

Aceasta este a doua zi de graţie a energiei eoliene în contextul în care rapoartele publicate pe site-ul Transelec­trica, transportatorul naţional de energie, arată că miercuri, 27% din producţia de energie a venit prin intermediul parcurilor eoliene.