Administraţia Lacuri şi Parcuri din Bucureşti nu mai poate încheia contracte comerciale

Autor: Mediafax 26.08.2016

Primarul General al Bucureştiului Gabriela Firea a anunţat că a interzis Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement (ALPAB) să mai încheie contracte sau să facă asocieri în urma cărora se organizează activităţi comerciale pe terenurile din parcurile Capitalei.

Consiliul General al Bucureştiului a decis ieri să treacă un teren de aproximativ 1.200 de metri pătraţi, din parcul Herăstrău, în administrarea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti.

Acest teren a fost concesionat în anul 2011, cu titlu gratuit, către Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement (ALPAB), pentru a amenaja un club nautic. Între timp, ALPAB s-a asociat cu o firmă şi a permis acesteia să amenajeze un restaurant pe terenul din Parcul Herăstrău.

Din acest motiv, consilierii generali au decis să transfere administrarea terenului de la ALPAB la CSM Bucureşti, iar primarul general al Capitalei a interzis încheierea unor noi asocieri de acest tip.