Blianţul românilor morţi în cutremurul din Italia a crescut la 8

Autor: Roxana Preda 26.08.2016

În ceea ce priveşte semnalările privind cetăţenii români daţi dispăruţi, numărul cazurilor aflate în atenţia Ministerului Afacerilor Externe este în prezent de 19. Demersurile pentru identificarea acestora sunt în derulare, verificările efectuându-se în permanentă coordonare cu autorităţile italiene competente.

De asemenea, reprezentanţii Ambasadei României la Roma sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi cei 5 cetăţeni români răniţi în urma producerii seismului.

"Având în vedere complexitatea acţiunilor necesare pentru gestionarea situaţiei, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, o echipă consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE, pregătită să intervină încă de la debutul calamităţii, se va deplasa, în regim de urgenţă, la Roma, în cursul dimineţii de sâmbătă, pentru a sprijini demersurile echipelor mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate deja la faţa locului", informează vineri MAE.