Turcia a aprobat purtarea vălului islamic de către poliţiste

Autor: Raluca Manga 27.08.2016

Femeile care deservesc în poliţie "vor putea avea capul acoperit" sub caschetă sau beretă, cu condiţia ca acest văl "să fie de aceeaşi culoare ca uniforma şi să nu aibă motive aplicate", se precizează în decizie.

Guvernul lui Recep Tayyip Erdogan a autorizat purtarea vălului în universităţi şi în Parlament şi, în ultimii doi ani, în serviciul public şi în licee.

Presa proguvernamentală subliniază că mai multe state occidentale, cum ar fi Scoţia sau Canada, au permis deja poliţistelor de religie musulmană să poarte văl.