Poveşti adevărate cu samurai/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 02.09.2016

Jonathan Clements Scurtă istorie a samurailor. Editura Polirom. Traducere de Iulian Dumitru

Pentru o bună parte a populaţiei japoneze, samuraii erau însăşi Japonia. Nu doar ca războinici, ci şi ca soţi, modele pentru copiii lor, validarea de către stat a bogaţilor proprietari de pământuri, clienţi ai gehişelor şi ai hanurilor şi protectori ai artiştilor. Poveştile cu samurai, interzise doar în timpul ocupaţiei americane de după al doilea război mondial, s-au răspândit în romane de duzină, benzi desenate, filme, preluate apoi de televiziune şi jocurile pe calculator. Samuraii au devenit simboluri dramatice ale Japoniei înseşi, ca purtători ai tradiţiei războinice.

Iniţial simpli apărători ai hotarelor, ei au dobândit tot mai multă putere după ce au intrat in slujba nobililor feudali şi a curţii imperiale, ajungând să influenţeze decisiv istoria niponă timp de o jumătate de mileniu. Jonathan Clements, specialist în istoria Japoniei şi a Chinei, face o incursiune în istoria acestei elite războinice în care descrie constituirea clanurilor de samurai, armele şi obiceiurile acestora, semnificaţia codului Bushido, luptele care au dezbinat Japonia în secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, declinul şi, ulterior, dispariţia castei samurailor la începutul revolutiei industriale. Epilogul acestei istorii presărate cu legende şi portrete ale unor samurai celebri arată cum îi vede epoca modernă pe acesti luptători, veritabil simbol al sufletului japonez.

Iată de ce o carte despre istoria samurailor este nu numai binevenită, ci şi necesară, pentru a pune lucrurile într-o anume ordine şi lumină.