Spaniolii de la Gran Via termină în noiembrie primele două clădiri din zona Lujerului şi mai încep trei noi blocuri

Autor: Bogdan Alecu 02.09.2016
Grupul spaniol Gran Via, care are în derulare mai multe proiecte în partea de vest şi în cea de nord a Capitalei, dar şi în Constanţa, aproape a finalizat primele două clădiri de blocuri de pe fosta platformă Electrotehnica din vestul Capitalei, iar până la finalul anului va începe construcţia altor trei blocuri de apartamente din proiectul Gran Via Park, situat lângă mallul Plaza România.
 
Din cele 189 de apartamente finalizate din primele două clădiri, până la sfârşitul lunii august 140 au fost vândute, cele mai multe cu două camere, potrivit oficialilor companiei.
 
„Începând cu luna noiembrie sperăm ca primii proprietari să se poată muta în apartamente, iar construcţia să fie finalizată. Aici vom de­pinde de furnizorii de gaze şi electricitate. Până acum s-au vândut 48% din apartamente (numărul total, inclusiv cele nefinalizate în prezent – n.red.) şi 90 de locuri de parcare, adică 31% din total”, a spus Antoanela Comşa, directorul general al Gran Via în România.