Un subiect tabu în România, îngropat în statistici oficiale. Trei lucruri pe care ţara noastră este obligată să le schimbe în legislaţie

Autor: Gândul 03.09.2016

La fiecare 30 de secunde, în România o femeie este bătută de partenerul ei, iar 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani, Aceste cifre dezvăluie o realitate dramatică pentru care autorităţile nu au reuşit încă să găsească o soluţie. Chiar dacă legea privind violenţa domestică a fost modificată în 2012, oferind persoanelor agresate în familie instrumentul legal al ordinului de protecţie, care le poate apăra de cei care le spun la violenţe, aceste schimbări legislative au fost mai mult teoretice, pentru că până la ajungerea în instanţă a unui astfel de dosar poate trece chiar şi un an de zile.

Începând din septembrie, însă, în România intră în vigoare Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, numită şi Convenţia de la Istanbul, iar acest lucru înseamnă că statul român trebuie să treacă rapid la armonizarea legislaţiei cu prevederile documentului, astfel încât femeile şi, implicit, copiii să beneficieze de protecţie sporită în cazul agresiunilor domestice. Concret, cele mai importante trei măsuri pe care autorităţile trebuie să le ia sunt introducerea în lege a prevederii potrivit căreia atunci când o femeie depune o plângere ea nu va mai putea s-o retragă, a menţiunii că agresorii care nu respectă ordinele de restricţie şi protecţie impuse vor fi şi cercetaţi penal, şi nu vor rămâne doar cu amenda, aşa cum se întâmplă în prezent, dar şi includerea pe viitor în Codul Penal şi de Procedură Penală a unor noi infracţiuni precum crimele de onoare, căsătoria cu forţa sau mutilarea genitală.

Prin legea 30/2016, România a ratificat Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, numită şi Convenţia de la Istanbul, care a intrat în vigoare începând cu luna septembrie. Prin semnarea acestui act, ţara noastră se obligă să schimbe legile, să introducă noi politici publice pentru protecţia femeilor împotriva violenţei domestice şi să aloce resursele necesare pentru a preveni şi a lupta împotriva agresiunilor de orice fel împotriva femeilor şi, implicit, a copiilor.