Carrefour: În cele două hipermarketuri noi din Bucureşti angajăm aproape 700 de oameni

Autor: Cristina Roşca 06.09.2016
Retailerul francez Carrefour, al doilea cel mai mare jucător din comerţul local după cifra de afaceri de anul trecut, are planificate pentru această toamnă două hipermarketuri noi în Bucureşti, în care va angaja în total 680 de oameni. Primul hipermarket a fost deja inaugurat pe 1 septembrie în mallul ParkLake din cartierul bucureştean Titan. Cel de-al doilea urmează să fie deschis în centrul comercial Veranda, din zona Obor.

„Hipermarketul din ParkLake a creat 350 de locuri de muncă, iar cel din Obor 330“, spune Andreea Mihai, directorul de marketing al grupului francez Carrefour pe piaţa locală.

După deschiderea din cartierul Titan compania a ajuns la 30 de hipermarketuri, aceasta fiind divizia care aduce cele mai mari venituri grupului. De asemenea, cea mai mare parte a angajaţilor Carrefour în România lucrează în hipermarketuri.

Compania mai are însă şi super­marketurile Market (110), magazinele de proximitate Express (43) şi un magazin online. Acestora li se adaugă şi cele peste 80 de magazine Billa preluate recent. În total, grupul Carrefour a terminat anul trecut cu afaceri de

7,7 mld. lei, cea mai mare parte din bu­siness fiind obţinută de hiper­mar­keturi.

În ceea ce priveşte numărul total de salariaţi ai Carrefour (numărul include şi angajaţii preluaţi de la Billa România), acesta a depăşit 13.000. Dintre aceştia, doar în hipermarketuri lucrează aproape 8.000 de oameni.

Deschiderile de magazine noi an de an au transformat retailerii în unii dintre cei mai mari angajatori din economie, cu mii de salariaţi fiecare. De altfel, reţele precum Kaufland, Carrefour sau Auchan au ajuns să aibă peste 10.000 de salariaţi, prag pe care l-a depăşit doar „o mână“ de companii locale.

Totuşi, cea mai mare parte a salariaţilor lucrează în magazine, în funcţii precum casier sau lucrător comercial. Acestea sunt de altfel şi unele dintre cele mai prost plătite meserii din economie, uneori chiar cu salariul minim pe economie în oraşele mici şi în anumite reţele. Lanţurile de hipermar­ke­turi au plătit anul trecut salarii medii nete lunare cuprinse între 1.400 şi 1.700 de lei, cel mai bine plătiţi fiind angajaţii Kaufland şi Carrefour, urmaţi îndeaproape de Auchan. Cora, cel mai puţin extins lanţ de magazine, are şi salariile pe măsură. Salariul mediu net la nivel de economie a fost anul trecut de circa 1.850 de lei, peste cel plătit de oricare dintre cele patru lanţuri de hipermarketuri analizate de ZF. Salariul mediu net în Carrefour a fost de aproape 1.725 de lei. Totuşi, în funcţie de oraş şi de angajator, salariile pot varia pentru aceeaşi poziţie cu 30-35%, potrivit informaţiilor din piaţă. Astfel, un casier într-un oraş mic de provincie poate câştiga salariul minim pe economie, în timp ce în Bucureşti acesta poate să se apropie de 1.800-2.000 de lei net. Salariul diferă de asemenea în funcţie de experienţa angajatului şi în funcţie de raportul cerere-ofertă de muncă din oraş.

Salariile medii nete au fost calculate de ZF fără a ţine cont de poziţiile deţinute de angajaţi în aceste companii şi de posibilele bonusuri sau prime primite de aceştia. Cea mai mare parte a angajaţilor din lanţurile de hipermarketuri lucrează în magazine ca manipulant marfă sau casier. În cazul Carrefour au fost analizate datele pentru compania Carrefour România, care operează hipermarketurile. Francezii mai au şi alte companii pe piaţa locală.