Români şi evrei/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 09.09.2016

Petre Ţurlea – Români şi evrei în secolul XX. Vol II – 1938-1944. Editura SemnE

Cu o întârziere nepermis de mare, apare în sfârşit în librării volumul al doilea din monumentala istorie „Români şi evrei în secolul XX”, semnată de istoricul Petre Ţurlea. I-am semnalat ieşirea din tipografie în urmă cu un an, dar întâmplări care nu ţin de destinul cărţilor au dus la întârzierea amintită. Primul volum a apărut în 2014 şi a dispărut şi el aproape instantaneu. Se ocupa de perioada 1900-1938. Cel de faţă are în vedere anii 1938-1944. Trilogia profesorului universitar doctor Petre Ţurlea, apare la Editura SemnE şi este o lucrare bazată pe docu­mente inedite de arhivă şi pe analiza presei româneşti şi evreieşti. Volumul al treilea se ocupă de perioada 1944-2000. (Publicarea tuturor volumelor trebuia să se încheie la finele lui 2015, potrivit planurilor iniţiale!)

 

Volumul al doilea începe cu o precizare a autorului:

Români şi evrei în secolul XX, volumul I, acoperind perioada 1900-1938, a fost întâmpinat cu răceală din partea celor care se temeau că voi aluneca în acceptarea tezelor extremei drepte româneşti; şi cu speranţă din partea acelora care doreau o asemenea acceptare. Au fost dezamăgiţi şi unii şi alţii, întrucât mi-am propus doar aducerea la lumină a unor noi documente istorice şi tratarea temei fără spirit polemic, cu sobrietate. Aşa se face şi în volumul al II-lea.

Nu va fi o tratare deplină, a tuturor problemelor privind relaţiile dintre români şi evrei în perioada 1938-1944. La fel ca în volumul I, se va urmări aducerea la lumină a unor noi documente, sau a unora mai puţin puse în lumină până acum; asupra acestora, a bibliografiei edite privind tema tratată se vor face şi judecăţi proprii, care pot fi discutabile. Aşadar, volumul al II-lea, ca şi primul de altfel, nu este un Raport final, cum lipsiţi de modestie şi-au intitulat recent «opera»  mai mulţi autori, unii – surprinzător – chiar istorici. Documentele noi şi concluziile personale sper să aducă mai aproape de adevăr privirea asupra unei epoci şi a unei probleme foarte controversate. Poate fi acuzată o interpretare greşită a unor fapte, deplina  obiectivitate neexistând în prezentarea Istoriei, dar, interpretarea greşită – dacă există – nu este intenţionat greşită.”

Practic, autorul se menţine la direcţiile pe care şi le-a impus/ şi despre care a vorbit odată cu apariţia primului volum: „Raporturile dintre români şi evrei, în secolul al  XX-lea, au fost foarte complexe. Volumul de faţă nu-şi propune să fie o monografie, să le trateze în ansamblu şi amănunţit. Nu-şi propune nici să fie o istorie a evreilor din România. Şi, de asemenea, nu îşi propune să dea răspuns la toate întrebările. Bineînţeles, nu are nici pre­tenţia că va oferi ultimul cuvânt, adevărul deplin, de necontestat, asupra temei respective, dar subiectivismul deformator al prezentării istorice se va încerca a fi redus la minimum. Tema tratată a stârnit, încă de la începutul secolului al XX-lea, un larg interes, pe marginea ei apărând foarte multe articole, stu­dii, volume.”

Toate acestea par a fi dovedite de ideile finale ale volumului de faţă, autorul precizând din nou că asupra relaţiilor dintre români şi evrei în perioada 1938-1944 nu se pot trage concluzii definitive. Istoricul, direct implicat în aceste probleme, ca autor a numeroase cărţi şi ca deputat în primele două legislaturi de după 1990, scrie:

„Odată cu căderea comunismului, a avut loc o revedere a Isto­riei, context în care s-a declanşat un adevărat conflict între istoricii evrei, care doreau să impună ideea unui Holocaust în România, şi unii istorici români, care îl negau. Indiscutabil, după 1989 trebuiau îndreptate mai multe teze greşite impuse în perioada comunistă, cu privire la România celui de Al Doilea Război Mondial. In primul rând, teza caracterului nedrept, «imperialist» al războiului dus de Ion Antonescu împotriva URSS. Majoritatea istoricilor şi aproape totalitatea opiniei publice româneşti au îmbrăţişat teoria războiului drept, de eliberare  naţională. Tot ce a făcut Ion Antonescu a ajuns a fi subordonat acestui ţel, în ochii celor mai mulţi români. De aceea, Ion Antonescu este considerat, de către aceştia, un erou naţional: a luptat şi a murit pentru un ţel major al Poporului Român. Aşa se explică apariţia unui curent major de «reabilitare», de înlăturare a formulei «criminal de război» aruncată asupra lui în 1946. A apărut, însă, şi tendinţa de idealizare a Mareşalului, cel care, totuşi, are o serie întreagă de acţiuni criticabile; între acestea şi unele care-i vizau diect pe evrei. După 1989, încercări de restabilire a adevărului istoric au avut loc pe două planuri, amândouă implicând şi istorici: în planul societăţii civile, cu antrenarea mai ales a unor veterani de război; în planul lumii politice, mai ales prin dezbaterile din Parlament.

În concluziile asupra problemei relaţiilor dintre români şi evrei în anii celui de Al Doilea Război Mondial, trebuie pornit de la compararea numărului evreilor din România anului 1940, cu cei din :România anului 1945, şi de la identificarea cauzelor care au generat înjumătăţirea acestui număr.”

Urmează informaţii extrem de utile despre aceste teorii şi despre acţiunile desfăşurate în Parlament în anii 90 – o istorie la zi.

Istoricul se luptă şi în acest volum, ca şi în primul, cu acuzele de antisemitism aruncate prea uşor asupra multor per­sonalităţi din varii domenii ale civilizaţiei româneşti; cu fenomenul suspiciunii la adresa istoricilor români care cercetează problema raporturilor dintre români şi evrei (suspiciune ce ajunge până la blocarea accesului la unele surse documentare – şi istoricul dă exemplul propriu); şi mai ales cu constatatrea că, dacă nu ocoleşti tema relaţiilor dintre români şi evrei, şi se crede că ai putea ajunge şi la conclu­zii contrare celor ale istoricilor evrei, uneori eşti boicotat (alteori se practică boicotul fără ştirea arhiviştilor). În sfârşit, uneori se ajunge, în urma unor presiuni subterane, la retra­gerea din librării, sau chiar din tipografii, a volumelor cu conţi­nut neconform tezelor istoriografiei evreieşti. Cazul cel mai cu­noscut: volumul de documente Situaţia evreilor din România. I. 1939-1941, partea întâi, coordonată de lt.col. Alexandru Duţu, dr. Cons­tantin Botoran.