Preşedintele BCE a lăsat pieţele financiare cu buza umflată, dar a avertizat că nu ar trebui să existe îndoială legată de voinţa, capacitatea şi abilitatea BCE de a acţiona şi mai mult dacă este nevoie

Autor: Bogdan Cojocaru 09.09.2016

Preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi i-a contrat ieri pe cei care nu au încredere în puterea de foc a instituţiei sale şi a lăsat pieţele şi pe observatori cu buza umflată: el şi colegii săi nici măcar n-au discutat extinderea masivului program de achiziţii de active al BCE. Pieţele de acţiuni din Europa şi din SUA i-au răspuns lui Draghi cu scăderi.

BCE a menţinut în şedinţa de politică monetară de ieri dobânzile, iar Draghi nu a livrat ceea ce pieţele aşteptau: indicii despre extinderea programului de quantitative easing dincolo de martie 2017 şi astfel încât acesta să includă şi acţiuni, nu doar obligaţiuni. El a explicat că dobânzile din zona euro trebuie să rămână la niveluri joase pentru ca revenirea economică să nu deraieze. „La final, această politică va avea efecte pozitive şi pentru veniturile băncilor”, a spus Draghi. Băncile se vaită că dobânzile negative din zona euro le erodează profiturile.

Preşedintele BCE şi-a apărat politicile neortodoxe, pe care unii observatori, chiar şi din guvernul de la Berlin, le critică. „Dacă nu am fi acţionat, diversele şocuri, cum ar fi referendumul pentru Brexit, ar fi avut impact mai mare”, a explicat Draghi. De asemenea, el nu acceptă argumentul că acţiunile sale au efecte negative: „politica noastră a fost extrem de eficientă. Transmiterea politicii noastre monetare n-a fost niciodată mai bună - când BCE schimbă dobânzile, efectele se propagă rapid în economie.

Concurenţa dintre bănci stimulează creditarea”. Bancherul a asigurat că nu sunt semne serioase că oamenii îşi fac rezerve de cash din cauza dobânzilor negative. „Nu ar trebui să existe îndoială legată de voinţa, capacitatea şi abilitatea BCE de a acţiona şi mai mult dacă este nevoie”, a afirmat Draghi. 

BCE a îmbunătăţit marginal estimarea de creştere economică pentru acest an privind zona euro de la 1,6% la 1,7% şi a redus proiecţia pentru 2017 de la 1,7% la 1,6%, schimbări nesemnificative în opinia analiştilor.

„Revenirea economică din zona euro va fi probabil frânată de cererea externă încă slăbită, în parte cauza incertitudinilor legate de rezultatul referendumului pentru Brexit , de necesitatea ajustării balanţelor contabile în mai multe sectoare şi de ritmul slab de implementare a reformelor structurale”, a explicat Draghi. Cu alte cuvinte, Draghi dă vina pe Brexit pentru revenirea economică slabă.

De asemenea, răspunzând la o intrebare din public pusă la conferinţa care a urmat anunţului BCE privind politica monetară, Draghi a sugerat că Germania ar trebui să majoreze salariile.