Românii nu sunt pregătiţi să-şi declare averea şi să plătească impozit pentru ea. Salariaţii nu sunt pregătiţi să afle cât este salariul brut la netul pe care îl iau şi să ceară statului socoteală pentru ce face cu banii

Gabriel Biriş, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor responsabil cu legislaţia fiscală, a propus modificarea Codului Fiscal încercând câteva simplificări, clarificări ale unei legi şi aşa extrem de stufoase, dar mai mult decât atât a pus pe masă, prin câteva prevederi, schimbarea unei filosofii fiscale.

Deşi a lucrat la aceste modificări sute de ore, după cum spune, în numai trei ore proiectul a fost tocat la sânge în spaţiul public, ceea ce a avut ca rezultat final retragerea sprijinului din partea ministerului, ministrului şi a Guvernului şi în final demisia lui.

Gabriel Biriş, autorul revoluţiei Codului Fiscal: "Unii au crezut că l-au înţeles după 3 ore şi s-au apucat să îl toace, creând o isterie care a dus la retragerea susţinerii acestuia de către guvern şi, în consecinţă, la demisia mea"

În rezumat, pentru companii, pentru angajatori, pentru patroni, aceste modificări erau foarte bune, inclusiv prin reducerea unor impozite. Spre exemplu, CAS şi CASS s-ar fi redus cu 4,6 puncte procentuale din fondul de salarii, bani care ar fi rămas companiei.

Discuţia însă se complică la modificările care au legătură cu persoanele fizice şi angajaţii.

1. Pentru românii care cred că au averi de peste 1 milion de euro, s-ar fi introdus un moment T0 în care să-şi declare tot ce au şi să plătească un impozit de 16%. Dacă ar fi fost prinşi după această dată, impozitul ar fi urcat la 75% (astăzi dacă eşti prins plăteşti 16%).

2. CAS (sănătate) s-ar fi mutat de la companie la angajat, iar pentru păstrarea salariului net Biriş propunea obligativitatea firmelor (de stat şi private) să majoreze salariul brut. De la 10,5%, cât este în prezent, CAS ar fi urcat la angajat la 21,7%, iar compania ar fi scăpat de 15,8% - cât trebuie să plătească acum în contul angajatului.

Atenţie! Plata contribuţiilor de asigurări sociale către stat ar fi fost făcută în continuare tot de către companie, prin reţinere la sursă. Poate prin această măsură, angajaţii ar fi conştienţi de taxele şi impozitele pe care le plătesc la stat.

Dacă ar vedea că 70% din valoarea unui salariu net se duce pe impozit, CAS, CASS (la un salariu brut de 3.000 de lei, netul este de 2.104 lei, iar toate taxele către stat, plătite atât de angajat cât şi de angajator, se ridică la 1.587 de lei – din care angajatul are taxe de 896 de lei, iar angajatorul de 691 de lei ; deci în total, o firmă trebuie să aibă 3.681 lei fond de salarii pentru a plăti şi netul şi taxele), poate angajaţii ar fi conştienţi de taxele pe care le ia statul şi ar cere socoteală guvernelor, primăriilor, insituţiilor statului. Aşa, toată lumea este preocupată doar de salariul net, pentru că dările sunt treaba patronului. Pot să fie şi 300%.

3. Toate veniturile unei persoane fizice să fie impozitate la acelaşi nivel cu CAS şi CASS astfel încât să nu existe discriminări. Aici, PFA-urile ar fi fost dezavantajate.

4. În schimb, Biriş propunea ca suma maximă de plată a CAS şi CASS să fie limitată, luându-se în considerare 5 salarii medii brute pe economie - respectiv să plăteşti o sumă maximă,  indiferent de venitul care trece de 5 salarii medii brute pe economie. Adică, dacă ai 25.000 de lei pe lună, suma maximă de plată pentru CAS şi CASS va fi calculată pentru un nivel de 13.400 de lei pe lună (cât înseamnă 5 salarii medii brute pe economie).

Modificările propuse de Biriş nu au trecut însă testul public, al televizorului, cum ar fi “guvernul tehnocrat pregăteşte dublarea impozitelor pentru români”.

Ministrul finanţelor, premierul şi guvernul nu au sărit să susţină modificările, lăsându-l pe Biriş în offside, să se lupte singur cu ceea ce a propus. Poate ei nici nu cred că sunt bune aceste modificări la Codul Fiscal şi la o anumită filosofie, respectiv momentul T0 în declararea averii şi conştientizarea de către salariaţi a nivelului salariului brut. Iar următorul pas ar fi fost, pe termen lung, tragerea la socoteală a celor care au pe mână banii publici strânşi din impozite şi taxe, pentru că aceşti bani sunt tot ai românilor, cu care plătesc anumite servicii derulate de altcineva – apărare, învăţământ, sănătate, infrastructură etc. (Tu ştii ce mai fac banii tăi?).

Totul este bine până când trebuie să cumulezi toate veniturile şi să plăteşti impozit pentru ele. Totul este bine până când trebuie să “albeşti” averea şi să plăteşti impozit pentru ea.

Nici românii şi niciun guvern sau partid politic nu sunt pregătiţi să “albească” ceea ce au şi nici să dea socoteală pentru ce fac cu banii strânşi de la salariaţi şi companii.