​Fady Chreih, director general Regina Maria: Aproape un milion de persoane beneficiază de pachete de prevenţie şi tratament

Autor: Ştefan Stan 13.09.2016

Piaţa de prevenţie şi tratament a ajuns la aproape un milion de persoane care beneficiază de pachete de prevenţie şi tratament, iar acest sector este în creştere, a spus Fady Chreih, director general Regina Maria, la ZF Health & Pharma Summit 16.

„Vorbim de o piaţă care se apropie de un milion de persoane care beneficiază de astfel de pachete, de prevenţie şi tratament. Piaţa creşte. O asigurare de sănătate acoperă un risc şi are un rol de acoperire a unei nevoi spitaliceşti de obicei şi noi acoperim zona de prevenţie”, a spus Fady Chreih.

Bugetul acordat de Ministerul Sănătăţii pentru zona de prevenţie este cel mai mic comparativ cu ţările din Uniunea Europeană, potrivit directorului reţelei Regina Maria.

Alte declaraţii ale directorului Regina Maria:

„La nivel de resurse umane comportamentele sunt din ce în ce mai conştiente. 98% dintre ofertele pe care le-am văzut în piaţa de asigurări de sănătate sunt pur şi simplu pachete care se cheamă asigurări de sănătate şi asta nu e bine.

Noi lucrăm în momentul de faţă cu mulţi asiguratori şi pe zona de spitale vedem un interes sau o conştientizare a populaţiei că sănătatea costă. Românii consideră că statul trebuie să aibă grijă de sănătatea lor şi nu au înclinaţia să meargă spre o asigurare privată de sănătate.

În zona de asigurări ai un produs care vorbeşte de prevenţie, ai acces la medici, şi unul care vorbeşte de risc, aici este diferenţa. În funcţie de ce frecvenţă de utilizare a serviciilor şi ce încluzi în pachetele respective, stabileşti un preţ adecvat pentru companii”.

Alte declaraţii ale lui Fady Chreih, directorul Regina Maria:

În Regina Maria în fiecare locaţie măsurăm satisfacţia pacienţilor noştri în fiecare lună, în fiecare săptămână.

94% din cifra de afaceri a Regina Maria este venită din fonduri private, pentru noi, relaţia cu Casa Naţională de Asigurări e de 6% din cifra de afaceri, avem cel mai mic procent dintre jucătorii mari în relaţia cu Casa de Asigurări.

Noi putem să ne calculăm cât costă o operaţie, spitalele de stat nu pot să răspundă la această întrebare.

Preţul include investiţii în tehnologie, folosim tehnnologie de ultimă generaţie şi faptul că ţinem medicii si asistentele medicale în România. Dacă nu erau primii zece jucători din piaţă sigur ar fi fost mult mai multe cadre medicale care ar fi plecat din ţară.

Trebuie timp şi educaţie pentru că te loveşti de o problemă medicală cand o ai, nu ai o educaţie care să pună accent pe prevenţie.