Ford îşi va muta producţia de automobile mici din Statele Unite în Mexic

Ziarul Financiar 15.09.2016

Toată producţia de autovehicule mici a companiei Ford se va muta din Statele Unite în Mexic, unde costurile sunt mai mici, a declarat directorul executiv Ford Motor Co, Mark Fields, pentru un analist Wall Street în cadrul unei conferinţe a investitorilor găzduită de compania auto, potrivit CNBS.

Declaraţia a stârnit nemulţumirea candidatului republican la alegerile prezidenţiale Donald Trump, care a clasificat decizia Ford ca fiind „oribilă”, miercuri, în timpul unei manifestări electorale din Flint, Michigan. El a criticat în mai multe rânduri investiţiile făcute de producătorul de maşini în Mexic, şi a promis să facă presiuni asupra firmei pentru a-şi schimba decizia, dacă va fi ales preşedinte. „Nu trebuie să lăsăm să se întâmple acest lucru”, a declarat candidatul republican.

Field a răspuns în trecut criticilor lui Trump susţinând că Ford, fiind o companie globală, trebuie să concureze luând decizii solide în mediul de afaceri.

La începutul acestui an, Ford a anunţat că va investi 1,6 miliarde de dolari într-o unitate de producţie de maşini mici în Mexic, care îşi va începe activitatea în 2018.

Mutarea producţiei modelelor Focus şi C-Max din unitatea principală din Wayne, Michigan a fost anunţată din 2015.

Fields a mai spus că Ford plănuieşte să mute o mare parte din producţia de maşini mici din lume în ţări mai puţin costisitoare, din 2019, fapt care ar putea afecta producţia de autovehicule din vestul Europei.