Spitalul privat Pelican din Oradea, afaceri de 10 milioane de euro. „Dublăm numărul de paturi din spital, cererea este foarte mare“

Autor: Mirabela Tiron 20.09.2016

Acţionarii aveau în plan să deschidă un spital privat şi la Cluj, însă după ce au ridicat clădirea, au vândut-o către constructorul ungar Kesc: Nu am mai avut fonduri să investim pentru a transforma clădirea în spital.

Ovidiu Cristian Pătruţ, directorul general al Pelican Impex, ce operează spitalul privat cu acelaşi nume din Oradea, spune că aşteaptă afaceri de 10-11 milioane de euro anul acesta şi că urmează investiţii în dublarea numărului de paturi.

„În prezent, spitalul Pelican din Oradea operează cu 126 de paturi, dar avem în plan investiţii de aproape 3 milioane de euro pentru dublarea capacităţii în următorii doi ani. Lunar avem aproape 15.000 de pacienţi“, a declarat pentru ZF Ovidiu Cristian Pătruţ.