Scandal la cel mai înalt nivel în fotbal: Investitorul chinez care a reuşit să pună mâna pe AC Milan a falsificat rapoartele bancare

Autor: Ştefan Stan 21.09.2016

Grupul de investitori chinezi care a căutat finanţare pentru a cumpăra AC Milan, clubul de fotbal deţinut de fostul premier Italian Silvio Berlusconi, a oferit un raport bancar fals în prima etapă a negocierilor, potrivit unei declaraţii a creditorului a cărui nume apare pe documente, scrie Bloomberg.

Berlusconi Fininvest a acceptat luna trecută să vândă echipa unui grup de investitori chinezi puţin cunoscuţi pentru 740 de milioane de euro, inclusiv datorie. Pentru a-şi demonstra puterea financiară în timpul discuţiilor, grupul chinez a oferit documente care păreau să fie de la Banca Jiangsu, care arătau detaliile unor tranzacţii.

După ce a analizat situaţia, Banca Jiangsu a spus că nu a emis niciun astfel de document care să detalieze tranzacţiile din acel cont, potrivit unei declaraţii ale creditorului chinez.

Consortiul chinez, condus de omul de afaceri Li Yonghong, cunoscut şi Sino-Europe Sport Investment Management Changxing nu ”confirm că a trimis vreodată un astfel de document”, refuzând să fie mai specific. ”După cum deja am demonstrate, noi rămânem pe poziţii şi vrem să încheiem afacerea”, a spus el.  

Unul dintre rapoartele băncii arată că a fost printat la 4:14 PM pe 25 aprilie, cu o balanţă de plăţi de 852.468.304 yuani în caea zi. Este ştampilată cu simbolul Băncii Jiangsu.