Pentru a atrage mai mulţi investitori, BVB organizează un concurs de tranzacţionare

Autor: Dan Grigore Ivan 22.09.2016

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), operatorul pieţei de capital de la Bucureşti, organizează concursul de tranzacţionare „Condus de randament“ - prin care urmează a se simula condiţiile de piaţă şi regulile care guvernează bursa locală, cu scopul de a atrage şi a iniţia noi investitori pe scena pieţei de capital bucureştene. 

Vor putea fi tranzacţionate cele 25 de companii incluse în indicele BET-XT, iar înregistrările sunt deschise de pe 21 septembrie, concursul efectiv urmând a se desfăşura în perioada 17 octombrie - 17 februarie. Printre premiile oferite de BVB se numără: un autoturism Dacia Duster, pentru ocupantul locului întâi sau un voucher de cumpărături în valoare de 3.000 euro, pentru locul secund.