​Argintiul este noul negru. Părul alb: avantaj sau dezavantaj în business?

Autor: Lorena Cornea 25.09.2016

Dacă până acum blondele doar se distrau mai mult, acum se pare că au şi o şansă mai bună în business. În filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada”, Meryl Streep o joacă pe Miranda Priestly, editor şef la prestigioasa revistă americană Runway. Chiar dacă actriţa a purtat perucă în film, culoarea părului nu a fost una întâmplătoare. În film, Miranda Priestly este cea mai de temut voce din modă, un „diavol” în afaceri cu păr alb argintiu.

Femeile încearcă nenumărate trucuri pentru a-şi păstra tinereţea, iar în fiecare zi se inventează câte o nouă formulă care ajută sexul frumos să rămână în cea mai bună formă. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de culoarea părului, femeile de afaceri au tendinţa să îl poarte cât mai deschis, cu preponderenţă blond platinat sau alb, nuanţe care, în mod normal, indică bătrâneţea.
 
Machiajul, cremele de faţă şi de corp, abonamentele la sală şi tocurile sunt uneltele principale care le ajută pe femei să pară nu doar mai tinere, dar şi mai „profi”. Albul este o culoare foarte pretenţioasă - atât procesul de obţinere cât şi întreţinerea părului sunt sarcini destul de dificile. Totuşi, majoritatea femeilor născute după război asociază părul alb cu bătrâneţea.
 
Chiar dacă actori cărunţi precum George Clooney sunt încă văzuţi de femei drept atrăgători, când vine vorba de cunoştinţe, ne este mult mai greu să acceptăm un look atât de radical. În mediul business, majoritatea femeilor nu au părul alb. Actriţe precum Blythe Danner sau Helen Mirren sunt printre puţinele nume cunoscute din industria filmului care au părul cărunt, iar dincolo de statistici, este evident că pletele albe nu sunt atât de des întâlnite în ramurile mari de business. Cu toate acestea, cum se face că Warren Buffet şi Bill Gates nu se vopsesc?
 
Egiptenii obişnuiau să folosească henna pentru a-şi colora părul cărunt, dar femeile de astăzi fac exact opusul. Dacă priviţi în jur la orice staţie de metrou, veţi zări cel puţin două-trei femei blonde. Culoarea a devenit populară printre tineri recent, în diverse variaţiuni: gri, argintiu, alb, blond platinat etc. 
Generaţia Millennials se bucură din plin de trendul părului alb, promovându-l zilnic drept un însem al tinereţii pe străzi, la cinematograf, la cumpărături, la sala de forţă, la serviciu - în orice mediu de business existent pe piaţă.
 
 Culorile deschise sunt foarte greu de întreţinut, dar dacă ar fi să urmăm sfatul stiliştilor de pretutindeni, în teorie orice culoare trebuie întreţinută la fel. Coloratul părului însuşi a devenit o afacere de peste 5 mld. de dolari pe an, care se schimbă pe zi ce trece, pe măsură ce compoziţiile vopselurilor sunt transformate pentru bunăstarea firului de păr. Ştiinţa avansează, dar la fel fac şi preţurile pentru cei şi cele care îşi doresc o transformare cât mai puţin dăunătoare podoabei capilare.
 
Chiar dacă pe moment consecinţele în mediul de afaceri după colorarea părului în alb nu sunt vizibile, pe termen lung cu siguranţă vor exista. O femeie de succes în afaceri care are părul alb este cu siguranţă încrezătoare în sine şi demonstrează că are grijă  de felul în care o percepe lumea. 
 
Albul necesită vopsirea rădăcinilor la fiecare trei-patru săptămâni, iar dacă o femeie îşi găseşte trei ore la fiecare 21 de zile pentru „mentenanţă”, nu se poate spune decât că acea femeie ştie ce doreşte de la viaţă.
 
Părul alb natural, totuşi, însoţeşte giganţi în afaceri din toată lumea. CEO-ul Yahoo, Marissa Mayer, şi candidata la preşedinţia Statelor Unite ale Americii, Hillary Clinton, au părul blond deschis, cu reflexe argintii. Karl Lagerfeld, designerul şef de la uriaşele case de modă Chanel şi Fendi, are părul argintiu. Theresa May, premierul britanic, are părul argintiu.