Marile pieţe de capital din lume înregistrează scăderi, iar bursa de la Bucureşti le urmează

Autor: Dan Grigore Ivan 26.09.2016
După creşterile şi de peste 2% afişate de către principalii indici bursieri din Europa, Statele Unite sau Japonia, ca urmare a anunţului băncii centrale americane de a menţine dobânda-cheie la acelaşi nivel, informând investitorii că aşteaptă date economice mai solide pentru o asemenea mişcare în viitor, vineri rezervele de optimisim şi exuberanţă de ziua trecută s-au dovedit pe terminate, iar aprecierile s-au transformat foarte uşor în deprecieri.
 
La Bucureşti, aprecierea modestă de 0,13% de joi a fost aproape insignifiantă comparând-o cu creşteri de peste 2% în Germania sau Franţa. Vineri, după ce deprecierile şi corecţiile s-au instalat în lume,  scăderea indicelui BET a fost de 0,64%, închizând puţin peste pragul de 7.000 puncte, cea mai mare depreciere fiind înregistrată de compania petrolieră OMV Petrom (SNP), după ce în aceeaşi zi Fondul Proprietatea (FP) a anunţat că doreşte să vândă o parte din participaţia sa de 19% în cadrul SNP.