VIDEO. Bătălia replicilor dintre Clinton şi Trump

Autor: Greta Bogdan 27.09.2016

Hillary Clinton şi Donald Trump au dus o bătălie strânsă în prima dezbatere televizată din cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din SUA, schimbul lor de replici bazându-se în special pe planurile privind economia din SUA, sistemul de taxe sau politica externă, ceea ce le-a pus încă o dată în contrast personalităţile, dar şi viziunile asupra viitorului Statelor Unite, potrivit Bloomberg. 

Încă de la prima întrebare adresată de către moderatorul Lester Holt, dezbaterea a degenerat într-un schimb de acuzaţii pe care Trump şi Clinton şi le-au făcut unul altuia, bazându-se pe declaraţiile şi înregistrările din trecut. 

În ceea ce priveşte majoritatea problemelor politice dezbătute, aceştia au revenit la poziţiile pe care le-au expus de-a lungul campaniei electorale, fără să ofere noi propuneri pentru modul în care ar administra ţara în cazul unor provocări. 

Cele mai frumoase sate din lume. Destinaţii pitoreşti îngheţate în timp

Un loc rupt din altă lume şi alt timp. Galerie foto fabuloasă cu cel mai scump hotel de pe glob. Cum arată paradisul unde fiecare cameră a costat 7 milioane de dolari

Dezbaterea care a avut loc în sala Universităţii Hofstra s-a terminat în aceeaşi notă în care a început, cu replici picante şi ironice, dar şi câteva momente ciudate care au avut loc între candidaţi, de exemplu atunci când Holt i-a cerut lui Trump să explice ce a vrut să spună atunci când a declarat despre Clinton că nu are aspectul unui preşedinte. „Nu are nici aspectul unui preşedinte, dar nici puterea necesară", a spus Trump, care i-a pus de nenumărate ori la îndoială rezistenţa şi energia lui Hillary Clinton.

„Ei bine, atunci când el va călători în 112 ţări şi va negocia acorduri de pace, de încetare a focului, de eliberare de disidenţi, de deschidere unor noi oportunităţi în întreaga lume sau chiar va petrece 11 ore pentru a depune mărturie în faţa unui comitet al Congresului va putea să-mi vorbească mie despre rezistenţă", i-a răspuns Clinton acestuia.

Fostul secretar de stat s-a mai asigurat că subliniază declaraţiile lui Trump din trecut în ceea ce priveşte femeile, un punct - cheie discutat în campania sa electorală din cursa pentru Casa Albă. „Acesta este un om care a numit femeile porci, neisprăvite şi câini şi care a spus că sarcina este un incovenient pentru angajatori sau că femeile nu merită aceeaşi plată salarială ca bărbaţii până nu fac o treabă la fel de bună", a declarat Clinton.

După ce Hillary Clinton i-a adus în vedere aceste acuzaţii, fără să exemplifice prin a numi pe cineva, Trump a adus-o în discuţie pe vedeta de televiziune Rosie O`Donnell, pe care a numit-o la un moment dat „o adevărată ratată" şi „grasă", explicând faptul că O`Donnell a fost o persoană vicioasă pentru el, ceea ce justifică jignirile pe care i le-a adresat atunci. „Cred că toată lumea este de acord cu mine şi nimănui nu îi pare rău pentru ea".

Hillary Clinton a mai insinuat că republicanul s-ar face vinovat de evaziune fiscală, acesta refuzând să facă publice documentele privind situaţia sa financiară.

Evenimentul organizat la New York a fost cea mai urmărită dezbatere din istorie, cu până la 100 de milioane de telespectatori.

Din primele sondaje de după dezbatere, se pare că Hillary ar fi câştigat una dintre cele mai importante dezbateri prezidenţaile din istoria alegerilor SUA.