Franklin Templeton: Nimeni nu aduce companii „în lichidare” pe Bursa de la Londra
Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, susţine că nu intenţionează să lichideze FP şi aduce ca argument în acest sens listarea secundară de la Londra şi programul activ de relaţii cu investitorii, ca replică la articolul ZF de marţi cu privire la calitatea mai degrabă de lichidator a FP decât cea de administrator.
„Companiile în lichidare nu au un program proactiv de relaţii cu investitorii. Nu în ultimul rând, de la finalul anului 2010 şi până la 31 august 2016 (o perioadă de aproape 6 ani) valoarea totală a activului net al Fondului (VAN) a scăzut cu 21%, de la 15,3 miliarde lei la 12 miliarde lei. În medie, înseamnă 3% pe an – deci un ritm foarte scăzut dacă cineva ar urmări lichidarea completă”, mai spune Franklin Templeton.
ZF a scris luni, pe baza a două comentarii de la analiştii de pe piaţa de capital, că Fondul Proprietatea îşi lichidează deţinerile la companiile româneşti, în ultimii trei ani vânzând deţineri de circa 2,4 mld. lei (540 mil. euro) la companii precum Romgaz, Transelectrica, Transgaz, la discounturi chiar şi de 12%.