Ce este programul ”Casa Verde” şi de ce stau românii la coadă. Cum puteţi primi bani de la stat pentru a vă renova casa şi ce condiţii trebuie să îndepliniţi şi care sunt paşii

Autor: Greta Bogdan 10.10.2016

Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a lansat, miercuri, Programul Casa Verde Clasic, atât pentru populaţie cât şi pentru persoanele juridice, iar Ghidul de Finanţare a fost publicat în Monitorul Oficial. Dosarele de finanţare vor putea fi depuse în perioada 10 - 24 octombrie 2016.

Persoanele fizice şi juridice pot beneficia de finanţare prin programul „Casa Verde” pentru a-şi instala, înlocui sau complete sistemele de încălzire clasice cu cele care folosesc energia verde, statul alocând un buget pentru întreaga ţară de 94 mil. lei, dintre care 60 mil. pentru populaţie, iar 34 mil. pentru persoanele juridice, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Echipamentele finanţate pentru populaţie prin acest program sunt panourile solare şi pompele de căldură, cunatumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei, sumele acordate fiind următoarele:

-  până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;

-  până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;

-  până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer;

În ceea ce priveşte accesarea finanţărilor prin Casa Verde populaţia are de parcurs cinci paşi:

Pasul 1.: Depunerea dosarului de finanţare la agenţia teritorială de protecţia mediului

Pasul 2.: Urmărirea site-ului AFM pentru decizia de acceptare în Program

Pasul 3.: Semnarea contractului de finanţare cu Administraţia Fondului pentru Mediu

Pasul 4.: Demararea lucrărilor Nesecret Bulevardul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel.: +4 021 408 9605 www.mmediu.ro

Pasul 5.: Depunerea cererii de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanţare.

„Am decis reluarea Programului Casa Verde după o pauză de 5 ani. Îmi doresc să încurajăm cât mai mare parte a populaţiei să folosească sisteme de încălzire verzi în propriile locuinţe. România este una dintre ţările cu mare potenţial în domeniul energiilor regenerabile, iar această resursă este o oportunitate reală de valorificare care trebuie susţinută şi impulsionată prin astfel de programe”, spune ministrul Cristiana Paşca Palmer.

Pe de altă parte, fiecare instituţie care solicită o astfel de finanţare poate depune o singură cerere, însă cuantumul acesteia nu poate depăşi:

- 2.000.000 lei pentru instituţiile publice;

- 500.000 lei pentru unităţile de cult;

- 4.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mare de 100.000;

- 3.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 50.000 şi 100.000;

- 2.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 20.000 şi 50.000;

- 1.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 3.000 şi 20.000;

- 500.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mic de 3.000

În cazul persoanelor juridice, finanţarea nerambursabilă, asigurată de Autoritate, se acordă în cuantum de până la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Ghidurile de finanţare au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ordinul Nr. 1817 şi Ordinul Nr. 1818 ale Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Citiţi comunicatul integral