Între ciocan şi nicovală, dar ies pe verde: acţiunile Petrom cresc cu 0,8%

Autor: Dan Grigore Ivan 30.09.2016
Acţiunile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 0,82% după ce miercuri-seară reprezentanţii celor 14 ţări membre OPEC au anunţat că sunt de acord să îngheţe producţia de petrol la 32,5 milioane barili pe zi din luna noiembrie, mai puţin cu 2,5% faţă de prezent. Totodată, acţiunile SNP au fost în ultimele şedinţe sub presiune din cauza anunţului Fondului Proprietatea de lichidare a unei părţi din participaţia de 19% deţinută.
 
Cotaţia barilului de petrol Brent a crescut cu 6% şi a spart pragul de 48 dolari, ceea ce a antrenat aprecieri succesive ale marilor indici bursieri.