Preşedintele grupului Logo din Turcia: Vom forma un gigant regional în software şi servicii de IT cu Totalsoft

Autor: Adrian Seceleanu 30.09.2016

Grupul Logo din Turcia are în plan să formeze împreună cu Totalsoft, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de soft din România - companie achiziţionată la începutul acestei luni, un „gigant“ regional în industria de soft şi servicii de IT din regiune care să fie capabil să concureze puternic cu subsidiarele multinaţionalelor, a declarat într-un interviu exclusiv pentru ZF Tugrul Tekbulut, cofondator al Logo, care este în prezent preşedinte al boardului şi director de tehnologie al grupului.

„Odată cu preluarea Total­soft, putem coopera, cola­bora şi apoi putem fi într-o poziţie mult mai bună în raport cu giganţii in­ternaţionali. Acum formăm gi­gan­tul, «nucleul» gigantului re­gio­nal. Şi apoi eu cred că echipa Logo şi cea a Totalsoft vor fi com­plet integrate în doi ani de zile şi vor crea baza, sperăm, a unui nou gigant. Sunt foarte sigur că aşa se va întâmpla“, a declarat Tekbulut.

Ce urmează? Totalsoft va intra pe segmentul IMM - unde Logo are o puternică specializare, iar soluţiile companiei româneşti vor fi „împinse“ şi mai puternic pe pieţele internaţionale, a declarat preşedintele boardului Logo. „Putem exporta cu uşurinţă expertiza pe care o găsim în România şi putem aduce de asemenea aici pe piaţă capabilităţi de management al produselor şi alte aplicaţii dedicate IMM-urilor. De asemenea, vom ajuta Totalsoft să iasă pe pieţele externe şi mai puternic.“