Trafic restricţionat pe DN7, după ce roţile unui TIR s-au desprins şi au lovit două maşini

Autor: Mediafax 01.10.2016

Potrivit poliţiştilor, unui TIR care se deplasa spre Piteşti i s-au desprins, la ieşirea din localitatea argeşeană Drăganu, două roţi din spate.

Roţile desprinse au lovit două autoturisme care circulau în direcţia opusă, către Vâlcea.

Din cauza accidentului, traficul rutier pe Drumul Naţional 7 a fost blocat, timp de o oră şi jumătate, în întregime, iar la ora 13.30 s-a reluat pe un sens, la ora transmiterii acestei ştiri desfăşurându-se alternativ.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Mădălin Zamfir, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, nu şi cu victime.

"Colegii mei se află la locul accidentului şi fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acesta", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.