ZF LIVE. Cristina Sosoi, Star Kebab: În următorii cinci ani vrem să deschidem 200 de restaurante de tip fast-food Star Kebab pe piaţa din România

Autor: Bianca Dorobanţu 05.10.2016

Lanţul basarabean de restaurante de tip fast-food Star Kebab, prezent pe piaţa din Republica Moldova din 2011 şi extins prin franciză în Bucureşti de la jumătatea lunii august, îşi propune ca în următorii cinci ani să ajungă la 200 de localuri în România, îndreptându-şi atenţia în special către oraşele mari, a spus Cristina Sosoi, specialist marketing al reţelei, în cadrul ZF Live.

În prezent Star Kebab deţine opt restaurante în Republica Moldova, dintre care două sunt proprii, şase sunt în sistem de franciză, la care se adaugă o unitate în Bucureşti, în zona Obor. „Ştefan Chiricuţă este directorul executiv al lanţului de restaurante din Republica Moldova, iar în România lanţul este coordonat de Sergiu Cuciuc, director regional.“

Ştefan Chiricuţă s-a întors din America, unde a lucrat la Burger King timp de mai mulţi ani pentru a prepara kebab la Star Kebab, unde a ajuns să deţină funcţia de director executiv. El a lucrat ca un simplu angajat, a preparat kebaburi la Star Kebab după ce s-a întors din America. Acumulând experienţă şi venind cu idei din ce în ce mai bune, a ajuns director executiv al reţelei.