Agenţia americană Standard & Poor’s reconfirmă ratingul aferent datoriei României

Ziarul Financiar 10.10.2016

Agenţia de rating americană S&P Global Ratings a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt, în valută şi în monedă locală, la BBB-/A-3, cu perspectivă stabilă, anunţă Ministerul Finanţelor. 

Reconfirmarea are la bază rezultatele obţinute de România în plan economic, respectiv o datorie guvernamentală moderată, precum şi perspectiva continuării ritmului de creştere economică. Nivelul scăzut al ratelor de dobândă şi preţul petrolului au contribuit la o creştere economică în termeni reali de 3,8% anul trecut şi de 5,2% în prima jumătate a anului 2016, cea mai rapidă creştere la nivelul Uniunii Europene, spune ministerul.