Facturile la energie au scăzut cu 4,5% de la începutul liberalizării, dar românii tot plătesc mai mult decât ungurii

Autor: Roxana Petrescu 13.10.2016

Implementarea calendarului de liberalizare a preţurilor la energie pentru po­pulaţie, proces demarat în vara anului 2013, s-a suprapus peste un context de piaţă fa­vorabil marcat mai ales de scăderea preţu­rilor la energie şi prin absenţa introducerii unor noi categorii de taxe în facturi.

Acum, 70% din energia pe care o consumă un apartament se cumpără de pe piaţa liberă, abilităţile de negociere ale furnizorilor fiind deja vizibile în discountu­rile obţinute de la producări.

Potrivit celor mai recente informaţii publicate de Eurostat, în perioada 2013-2016 preţul la energie achitat de un consumator casnic a scăzut cu circa 4,5%, aceasta fiind de altfel perioada în care s-au făcut primii paşi în aplicarea calendarului de liberalizare. La nivel european, în perioada analizată au fost state europene care s-au confruntat cu scumpiri dramatice, cum este cazul Islandei, unde facturile au crescut cu aproape 25%, sau al Greciei, unde consumatorii plătesc cu aproape 13% mai mult acum faţă de 2013.