Topul aeroporturilor din UE după numărul de pasageri anul trecut. Aeroportul Otopeni câştigă pasageri, dar rămâne la coadă

Ziarul Financiar 15.10.2016

Cel mai mare aeroport din România se află pe locul 37 în topul celor mai mari aeroporturi din UE, cu un număr de 9,3 milioane de pasageri.

Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) a avut anul trecut una dintre cele mai mari creşteri ale traficului între aeroporturile din Uniunea Europeană (UE), avansul de 12% situându-l foarte aproape de terminale cu un număr mult mai mare de pasageri precum Londra - Stansted, un aeroport situat în nord-estul Londrei (12,9%), Budapesta (13%) sau Dublin (14,9%), arată datele Eurostat.

Topul celor mai mari aeroporturi din lume este condus de Londra - Heathrow (aproape 75 mil. pasageri), Paris - Charles de Gaulle ( 65,7 mil. pasageri) şi Frankfurt - Main (60,9 mil. pasageri).