Claudiu Cercel, BRD: Volumele de tranzacţionare de pe bursă pot ajunge la 20 mil. euro pe zi dacă vom fi piaţă emergentă

Autor: Cristina Bellu 13.10.2016
Volumul mediu al tranzacţiilor la bursă este în pre­zent de sub 10 milioane de euro (45 mil. lei), dar dacă piaţa de la Bucureşti va fi catalogată drept una emergentă, valoarea s-ar putea dubla în câţiva ani, consideră Claudiu Cercel, vicepreşedinte al BRD.
 
Bursa de valori a fost inclusă în luna septembrie de FTSE Russell, lider mondial de clasificare a in­di­cilor bursieri, pe lista de monitorizare pentru a tre­ce de la statutul de piaţă de frontieră la statutul de piaţă emergentă. Rezultatul va fi aflat în septembrie 2017.
 
Cercel consideră că piaţa românească va avea o pondere destul de mică în indicii pieţei emergente, dar volumele de la bursă vor putea creşte de câteva ori comparativ cu cele din prezent.