ZF Antreprenorii României. Companiile din Arad şi Bihor: Avem o presiune uriaşă pe salarii, în doi ani au crescut cu 60%

Autor: Mădălina Dediu Panaete 13.10.2016

Creşterea salariului minim brut la 1.250 de lei în prezent de la 850 lei în 2014 (creştere de 47% în doi ani) pune presiune pe companiile de pe plan local, care odată cu majorarea remuneraţiilor angajaţilor a trebuit să găsească soluţii pentru a acoperi cheltuielile cu salariile, dar şi taxele şi impozitele mai mari care au venit odată cu aceste măsuri.

„Evoluţia salariilor a fost accelerată. Nu spun că nu trebuie să crească salariul, ci din contră, dar a avea o creştere accelerată ne pune foarte mari dificultăţi. În 2016 faţă de anul 2014 am crescut salariul mediu în magazinele noastre cu 60%. Salariul mediu în companie este de circa 2.000 de lei lunar. Nu spun că este un salariu mare, dar dacă ne raportăm la creşterea accentuată care s-a produs devine un salariu mare. Şi devine din ce în ce mai greu să găseşti personal. Tinerii încep să se aştepte la salarii foarte mari“, a declarat Adrian Certezeanu, unul dintre acţio­na­rii retailerulul de încălţăminte Benvenuti, una dintre cele mai mari companii cu acţionariat românesc din Bihor.

El a fost prezent la conferinţa „Capitalul privat românesc - o şansă pentru dezvoltarea economică a României“, organizată de ZF împreună cu Banca Transilvania la Oradea, unde s-au dezbătut problemele şi oportunităţile de creştere ale capitalului autohton din judeţele Bihor şi Arad.